Avem theater pe stock anul acesta sau nu avem ?

Screenshot_2016-06-30-16-47-45

După ce anul trecut Bacăul a avut parte de un festival inedit de teatru şi spectacol stradal,  care a trezit Bacăul din somnul cel de moarte, anul acesta Theaterstock-ul nu se va mai ține. Se pare că nu mai avem in stoc theater.

Unii plâng alții râd. Un ochi plânge altul râde , parcă.
Ca in Zâna Zorilor de Ioan Slavici.

Plâng cei care au fost direct implicați şi au avut de câştigat.
Unii financiar, alții profesional sau sentimental.

Râd cei cârcotaşi, cei invidosi sau cei răi.

Există totuşi şi cineva obiectiv intre cei doi ochi…
Primarul oraşului Bacău.

Jurist de meserie, Cosmin Necula a avut curajul să ia decizia ( cu riscul de a atrage antipatii)  cu legea in mână şi după toate problemele, unele demonstrate altele incă la nivel de suspiciuni, şi a hotărât că ediția a doua a Theaterstock-ului nu se va mai ține. Cel puțin până la lamurirea lucrurilor. Cum a fost făcut festivalul anul trecut ? Cum s-au cheltuit banii ? Când se vor plăti trupele de la festivalul trecut ? Ce finanțarea va avea?
 Lucruri fireşti intr-o lume normală.

Citind declarația Ancăi Sigărtău dintr-un interviu acordat ziaristului Mircea Merticariu, i-am dat dreptate in unele aspecte .
La nivel profesional declara că a venit in Bacău şi a incercat să-i pună la muncă pe unii actori ai Teatrului Bacovia, iar asta i-a deranjat. Şi i-a făcut duşmani….pe unii. Alții nu au avut nevoie de corijări.
Aici o ințeleg perfect. In România la stat, luna trece leafa merge.
Dacă cineva indrăzneşte să te pună la muncă şi să-ți justifici leafa , incep imediat cârcotelile şi săpăturile. Românisme.

Totuşi, nu ii ințeleg supărarea şi dezamăgirea pentru că a doua ediție a festivalului nu se va mai ține ( cel puțin nu sub aceeaşi formă) . Sunt multe necunoscute şi ele trebuie lămurite inainte de o eventuală a doua ediție. Este firesc.
Cine este vinovat…dacă este, vor hotări instanțele de judecată, primarul oraşului trebuie să gândească şi să ia hotărâri cu legea in mână.

Din căte il cunosc pe Cosmin Necula, probabil va face publică intreaga situație. Va publica sub o formă sau alta toate actele şi işi va justifica transparent toate deciziile.

De joi sunt consilierul tău local

Screenshot_2016-06-25-11-01-08

După ce am avut direct de suferit in urma administrației liberale, m-am hotărât să nu mai stau deoparte să mă plâng şi să mă implic.

M-am alăturat lui Cosmin Necula cu care am avut discuții nenumărate despre ce au făcut rău liberalii şi despre ce trebuie să facem noi bine. In special pe domeniul sportului…domeniul meu de suflet, unde am 30 de ani de activitate, dar şi despre probleme generale ale urbei noastre.

Alături de Cosmin şi echipa lui, dumneavoastră, cetățenii, ne-ați dat gir şi ne-ați trimis, pe mine impreună cu opt dintre colegii mei , in parlamentul băcăuan, iar pe Cosmin pe fotoliul de primar.

Joi la ora 12.30 a avut loc la Centru de Expoziții şi Afaceri prima şedință a consiliului local de după alegerile din cinci iunie. Şedință de validare a primarului şi a consilierilor locali aleşi.

Incă de la intrarea in sală am simțit cum mă strânge cămaşa in spate. Mi-au apărut deodată parcă, flesh-uri cu toate prostiile şi deciziile anacronice care s-au luat in anii anteriori, de unii, in acea sală.
Am simțit miros de hienă pe scaunul unde m-am aşezat. Cred că era scaunul unui fost important membru al Consiliului.

In sală am văzut prezenți şi câțiva vechi politicieni din vechiul CL, care in imaginea mea parcă erau criminalii care s-au intors la locul faptei.( o spun in modul cel mai metaforic )S-au intors in CL să vadă bugetul mort şi crimele pe care le-au făcut.
Pentru că,nu ?…criminalul se intoarce intotdeauna la locul faptei.

Trăiesc cu o mare speranță că toate acestea vor disparea şi că deciziile se vor lua DOAR in folosul cetățeanului.
De şulfănari şi combinatori eu sunt sătul şi am fost de multe ori umilit de astfel de oameni.

Astăzi, cu mâna pe constituție şi pe biblie, am depus cu toții jurământul care sună cam aşa :

 „Jur să respect Constituţia si legile țării şi să fac cu bună-credinţă tot ceea ce stă in puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor municipiului Bacău. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”

S-au ales şi viceprimarii : Dragoş Ştefan-ALDE şi Constantin Scripăț – PMP.
S-au stabilitit şi cele 5 comisii şi componența lor. Eu sunt secretar in comisia de invățământ, sport, culte, sănătate, cultura….

De astăzi responsabilitatea este uriaşă şi aşteptările foarte mari.
Nu va curge lapte şi miere, dar cu siguranță vom lupta pentru normalitate şi corectitudine.
Sloganul #SCHIMB imi va rămâne in minte pe toată durata mandatului.

De astăzi nu sunt consilierul doar a celor ce m-au votat. Sunt consilier local pentru toți cetățenii Bacăului.

De astăzi, alături de Cosmin Necula şi echipa lui,  lucrez in a aduce lucrurile la normalitate.

Luchian calcă in picioare candidații mai mici

Screenshot_2016-06-02-11-39-10

Intr-un articol comandat de PNL in ziarul Deşteptarea , Dragoş Luchian ne arată cum ar trebui să funcționeze alegerile democratice.

Lăsând gândirea liberală la uşa redacției ziarului, el afirmă in interviu că din cauza faptului că alegerile se desfăşoară intr-un singur tur, toți votanții ce nu sunt adepți PSD, dar votează alți candidați, să se reorienteze către  PNL…pe logica votului negativ.
Adică toată lumea să uite de tunurile PNL-ului din ultimul deceniu, toți să uităm de halul in care au adus oraşul, şi să inchidem ochii la averile şi ingâmfarea liberalilor ce au asuprit oraşul ca o banda din filmele western.

Dragoş Luchian recunoaşte practic că a pierdut alegerile, spunând că trei procente il despart pe el de cel aflat primul in sondaje .

După alte sondaje diferența ar fi de 10 procente.

Citind interviul din Deşteptarea dar şi cel al Tudoriței Lungu ( copreşedinte PNL ) de la un post tv aservit PNL -ului, in care indeamnă oamenii să nu voteze candidații cu şanse mai mici la fotoliul de primar, imi dau seama cât de nedemocratici şi cât de antiliberali sunt de fapt liberalii.

Mai exact, ei vor ca tânărul Cristian Ghingheş să nu mai intre in CL şi toate voturile lui să se ducă la PNL.
Vor ca nici Cristi Manolache să nu mai aibă consilieri şi nici M10, nici PMP , nici ALDE şi să-i taie aripile şi independentului Melinte.

După gândirea antidemocratică a liberalilor, ei vor un Consiliu Local bicolor….sau monocolor. Ca pe vremea PCR-ului.

Avem nevoie de un Consiliu Local „pestriț” şi fiecare partid cât şi independenții au dreptul la reprezentanți in parlamentul băcăuan.

Sau toate partidele şi candidații  independenti ar trebui să-şi retragă candidatura şi la linia de start a  alegerilor locale să fie prezente doar PNL şi PSD ?

Luchian, pe sistemul : ” Sunt liberal, toți votanții să apeleze la mine ! ”

PS: A, era să uit! PNL a votat pentru alegerile dintr-un singur tur.

Am fost la „engleji”

Screenshot_2016-06-01-22-52-01

Atențiune, urmează un pamflet !

Am zborat cu avionul. N-am plătit bilet. Am sărit gardul ca Iolanda Balaş şi am mers cu naşa. O stewardesă grasă. Grasă şi frumoasă.  Nu era nici din Londra nici din Bucureşti. Cică era ziliera de prin Adjud.
I-am dat 50 de lei si o pungă de biscuiți Eugenia. Mi-a zis : ” Păi de peşcheşul ăsta te arunc din avion pe la  Budapesta”
Am mai scos 50 de lei şi -am pus condiția să nu-mi dea loc pe roată pentru că o să mă zgudui rău de la gropi.
M-a condiționat şi ea să nu-mi pun copilul la bagaje ca in cursele Blue Air. Deal ( adică „afacere” ) …copil n-aveam cu mine, dar aveam un bidon de 2 L de bere. Skol.  L-am pus sus la rece cum mi-a recomandat pufoasa.
Relația noastră de afaceri s-a stricat imediat ce am ajuns in Londra, când am aterizat, au deschis uşile , au adus o scară şi ce să vezi !? Au trimis un autobuz.
 „Domnule ! Vă rog să coborâți, vă aşteaptă autobuzul! „…mi-a spus supraponderala cu un aer protocolar de Londra.
Moldovean versat şi rafinat i-am răspuns : ” Nu cobor nicăieri…eu am chemat taxiul, de ce a venit autobuzul? ”
Am fost luat cu forța, băgat in autobuz şi abandonat in aeroport.
De atunci merg cu Autocarul. Poți mânca semințe şi şuncă cu ceapă.

Am ieşit din aeroport. In maşina care ne aştepta am vrut să urc la volan din greşeală, şi nu ințelegeam ce caută volanul acolo. Parcă era  maşină cu handicap.
In cel mai scurt timp am descoperit că „englejii”  nu au „kg” , ei au „lbs” , ei nu au euro, au lire, ei nu conduc pe dreapta şoselei ci pe stânga.
Ei nu au Opel au Vauxhall.
Lor  când le dă D-zeu o zi cu soare, o pomenesc răspicat şi işi arată şuncile albe şi pistruiate prin toate parcurile
Nu m-aş muta in Anglia pentru nimic in lume.
De ce aş merge eu pe străzile lor ca-n palmă?
Da’ ce are Milcovul meu? Nu e bun ?
De ce să mă plimb eu pe Oxford Street şi pe Picadilly ??
Da’ centrul nostru nu mi-e de ajuns?
De la Cascada până la shaormeria Irina, simt că trăiesc.

Şi n-o fi digul Bârnat ca London Bridge, dar macar acolo poți mânca semințe relaxat şi te poți şi scălda.

In Londra tunelurile sunt mari. Podurile sint mari, distanțele sunt mari, prețurile sunt mari, totul este mare. Doar la metrou simți că te sufoci
Ei sună la 999 nu la 112.

Am mers cu Uber. Atât de drăguț şoferul că a vrut chiar să-mi ofere şi o cafea pe drum…

 După o săptămână mi-am dat seama că am invățat engleza de unde nu trebuie.
 
Eu am fost şi in Noua Zeelandă şi in Canada şi ințelegeam perfect engleza vorbită de locuitorii de acolo.

In Anglia se vorbeşte cam aşa :
” Da iu wa sam uaă ? ”  ( do you want some water? )
” A iu okai ? ” ( Are you ok ? )

” Gu dai mai ! ”  ( Good day, mate !)

Sătul de chineza lor indescifrabilă am comandat şi eu la room service, ca să-i bag in ceață  :

” Tu ti tu rum tu tu tu ! ”  Le-am dat perversa de pe Târgu Ocna. 

( two tea to room 222 ).

In telefon am auzit :

„:Am soi să , ai do na andesten ia ”  ( I’m sorry sir, I do not understand you! )

Cu primul avion am venit acasă. Am luat metroul in Bacău….pe Milcov.

” Atențiuni, se lichesc uşili !!  Urmează parşela Chiața Sud, cu prispa pe mâna dreaptâ ! ”

Ei.  Aşa , da !

PS: competiția la care am participat ( Campionatele Europene de Natație ) cu sportivul meu, a fost una reuşită şi am avut o evoluție bună.

Eu vă salut…………dulce-acrişor.
Adrian sunt……………..antrenor.