Am #schimbat regulamentul de la Bazinul de inot

received_351060448588122

În ședința de ieri a Consiliului Local, pe lista celor 29 de puncte de pe ordinea de zi s-a aflat și proiectul privind modificarea ROF-ului Bazinului de Înot.

Inițiativa ii aparține primarului Cosmin Necula, care după discuții cu mine și cu antrenorii, a înțeles că se poate și mai bine.

„Regulament de Organizare și Funcționare” a fost întocmit ultima oară, din păcate, după placul și interesul unora.

Câteva puncte au fost schimbate cu menirea de a-mi afecta mie personal activitatea ( n.m. : sunt antrenor de natație) pentru că făceam opoziție și semnalam destul de des șmecheriile dictaturii PNL. Din nefericire au afectat și activitatea altor antrenori.

La polul opus, unii antrenori cu cluburi private care erau în cârdășie cu liberalii, nu trebuiau să facă rabat de la nimic și aveau tratament preferențial. Atât de tarife cât și de program.

Părinții care urcau în tribune să își vadă copiii, trebuiau să plătească de fiecare dată o taxă de un leu.

Acum, toate acestea au dispărut. Odată cu ele programul atât pentru performanță cât și pentru agrement a fost gândit în așa fel, încât fiecare să își facă treaba, indiferent de simpatii politice, prietenii, relații sau fără relații. În final, nu am făcut decât să aducem în noul regulament lucruri absolut firești.

Publicul va putea acum să vină la Bazin, pentru inotul de agrement , începând cu ora șapte dimineața.

Înotătorii vor avea acces pe mai multe culoare la anumite ore și zile, fără restricții ilogice. Atunci când numărul celor de la agrement nu este mare.

Este STRICT INTERZIS ca instructorii primăriei să țipe, să jignească sau să se comporte urât, atât cu copiii cât și cu publicul. Este subliniat cu roșu în noul regulament.

Antrenamentele la sărituri în apă se pot ține până la ora 20.00 și nu până la 18.30 cum a fost in ultimii ani.

Desigur, regulamentul este perfectibil și pe parcurs se mai pot aduce modificări, dar cel mai important este că se pot simți, citindu-l : normalitate, respectul pentru oameni și sprijinul activității de performanță.

Am promis, ne-am ținut de cuvânt.
Urmează și alte lucruri interesante la capitolul natație și sport.

Hai, Bacăul !

In 2017 va trebui să facem sport in stil european

received_346440699050097

Joia aceasta, am fost alături de primarul orașului Bacău, Cosmin Necula, și de o echipă formată dintr-o parte dintre oamenii care au lucrat sau care vor lucra la proiectul ” Bacău, oraș sportiv european” , in Parlamentul European. ( antrenori, lectori universitari, directori de Direcții de Sport, consilieri sportivi, etc)

La această festivitate, care a avut loc la Bruxelles, cu sprijinul europarlamentarului Cătălin Ivan, Bacăul a primit acest titlu alături de alte 14 orașe din Europa. Orașe unde sportul este o prioritate.

Acest titlu va obliga, practic, autoritățile locale să întărească politicile din sport. Ceea ce pe mine nu poate decât să mă bucure, sportul fiind domeniul meu de activitate.

In anul 2017 autoritățile locale băcăuane vor trebui să organizeze cât mai multe activități de sport de masă, in principal, sport pentru sănătatea băcăuanilor de toate vârstele.

Din activitatea sportului de masă, evident că se vor putea selecționa copii ce vor fi îndrumați spre sportul de performanță.

Investiția in infrastructură este și ea o prioritate.

Am încredere că pe lângă efortul făcut de primar și echipa domniei sale, atât Consiliul Local cât și populația Bacăului se vor implica activ in acest proiect.

Hai, Bacăul !

Am cerut in CL demisia șefului Bazinului de Inot

received_343156726045161

In ultima ședință a Consiliului Local ce a avut loc la Centrul de Afaceri și Expoziții, i-am cerut in plen demisia șefului Bazinului de Înot.

Domnul Turtă Florin conduce acest serviciu public de 25 de ani. Domnia sa este la al patrulea primar până acum.
Domnul Turtă Florin locuiește dintr-o casă care a fost cândva magazia Bazinului…la cinci metri de Bazin… literalmente.

Nimic rău până acum…

Ca să nu lungesc articolul prea mult am să punctez motivele pentru care i-am cerut demisia :

-este un manager obosit, blazat și scârbit de tot ceea ce se întâmplă in jurul lui;
– nu vine la serviciu, decât când este anunțat că vine primarul sau când se plictisește acasă, deci este departe de a respecta fișa postului și programul de lucru;
– jignește, intimidează, și nu respectă angajații;
– a lăsat bazinul in derivă- cei care îl frecventează știu despre mirosul de la toaletă, despre mizeria de la dușuri, despre unii angajați care se adresează necorespunzător clienților ;
( toate acestea au fost până de curând când altcineva a reușit să îndrepte neregulile)
-folosește angajații in scop personal ( la tuns gardul casei, la dat zăpada din curte, la dat mâncare la găini)
Și multe altele.

După ce am spus toate acestea in ultima ședință de CL, a doua zi, domnul Turtă a fost atât de afectat încât a pus gardianul de serviciu, care trebuie să păzească Bazinul, să îi ducă gunoiul din curtea casei lui.
Sunt dezgustat și mă încearcă și un sentiment de milă pentru sărmanul gardian.

Personal mi se pare că domnul Turtă este in alt film.

Nu-mi face plăcere deloc să cer demisia unui om.Nu contestă nimeni calitățile dumnealui din trecut. Nu vrea nimeni să lase pe cineva fără pâine, dar, consider că o astfel de instituție publică are nevoie de un manager care să respecte angajații, un manager cu forță de muncă și idei, un manager care să muncească mai mult decât subalternii.

Din păcate domnul Turtă este definiția vie a ceea ce înseamnă sinecură și sinecurism. Adică cu cât muncești mai puțin cu atât să câștigi mai mult. Programul domnului care șefuiește Bazinul de 25 de ani, este cam de două ore pe zi, dar nu in fiecare zi.

Sper ca domnul Turtă să aibă bun simț și să nu mai țină de scaun. Sper să aibă înțelepciunea și să accepte că vine o zi când trebuie să cedezi locul altuia mai tânăr și cu forță de muncă. Toate acestea pentru binele oamenilor care frecventează Bazinul.

PS : nu urmăresc și nici nu mă interesează postul dumnealui. Doar mă autosesizez și nu pot închide ochii la neregulile din Bazin.
Nu vreau ca istoria să mă condamne că am fost ales consilier local și nu am condamnat astfel de tipologii de management in instituții publice.