Proiect inedit la Bazinul de Înot din Bacău

Unul dintre punctele de pe ordinea de zi a ultimei ședințe extraordinare a Consiliului Local din Bacău de referea la un parteneriat între Municipalitate, Clubul sportiv al primăriei ( al cărui director sunt) și Inspectoratul Școlar Județean.

Proiectul a fost votat de către consilierii locali și se află deja în desfășurare.

Beneficiarii acestui proiect pilot sunt peste 300 de copii din clasele a 1-a ai școlilor din proximitatea Bazinului. Școala nr. 28, Școala nr. 20 , Scoala nr. 10 și Școala nr 16. Acești copii vor urma un curs de opt ședințe care se va desfășura pe parcursul unei luni de zile.

Din discuțiile pe care le-am avut cu primarul orașului am convenit să demarăm acest proiect care este inedit în Bacau, după revoluția din anul 1989 .

Știm cu toții că în vremea comuniștilor copiii erau aduși la Bazin in timpul orelor scolare. Se urmărea a se îndeplini două obiective : 1. sport de masă, mișcare, învățarea înotului care este vital. 2. selecția de către antrenorii de specialitate pentru sportul de performanță.

Mai din nostalgie mai din ambiție, exact același lucru încearcă și primarul orașului să puncteze prin acest proiect coordonat de subsemnatul.

Municipiul oferă copiilor cursurile gratis, asigurarea de materiale specifice, noi, tricouri imprimate cu „Bacău-oraș european al sportului-2017” .
Copiii vor primi de asemenea diplome , și apă in timpul cursurilor.

Instructorii de înot ai primăriei și antrenorii de performanță asigură desfășurarea cursurilor și consultanța tehnică.

Eu le mulțumesc directorilor acestor școli pentru implicare , inspectorului general adjunct, Anca Egarmin, învățătorilor și profesorilor de sport. Mulțumesc de asemenea consilierilor locali pentru susținerea proiectului, mulțumesc antrenorilor pentru implicare….și cu voia d-voastra ultimului de pe listă, instructorului Pilat. 😁

Hai, Bacăul !

PS: în funcție de rezultatele acestui proiect , primarul orașului este deschis la continuarea proiectului și cu alte școli din Bacău.