Sfincterul presei băcăuane

dexonline.ro: SFÍNCTER, sfinctere, s. n. (Anat.) Mușchi care închide sau strînge un orificiu.

Atențiune, urmează un pamflet !

PRELUDIU:
După ce au lăsat orașul Bacău, ca pe o căruță cu trei roți, in nămol, (și acum va dura ceva timp doar să o scoatem de acolo și abia apoi să o facem să meargă) liberalii băcăuani își folosesc cu disperare toate armele posibile pentru a ajunge iar la putere.

ARTA PÂRȚULUI (anexa 1 la Jurnalul unui geniu de Salvador Dali) : așa cum marele poet clasifica in opera sa tipurile de pârțuri după zgomot, miros și conținut, așa clasific eu, cu imaginație, tipurile de acțiuni trecute prin striațiile „sfincterului presei liberale”.

La Berăria cu Noroc (un loc chiar mișto… și le-aș recomanda patronilor să-și selecteze clientela) s-a ales „sfincterul presei băcăuane”. A acelei prese cu miros liberal. S-a ales corpul delict prin care se screm liberalii să pună mâna pe oraș.

Liderul liberalilor, (fostul viceprimar , Dragoș Luchian) a fost văzut pe terasa restaurantului sus menționat unde cu trei cârnați și două beri (pentru dilatare) l-a uns pe Ionuț Avram aka Coiuț Bairam (mare blogger de cartier) să scrie obsedant despre primarul orașului Bacău și echipa lui.

Pe deviza „Viaţă lungă, sănătoasă/
Pîrţul dacă-l laşi să iasă”
s-a contractat sfincterul striat și a început a flatula zgomotos…. pardon, a scrie.

A scris mințind despre incendiul de la groapa de gunoi, a scris sesizări mincinoase la ANI și la alte instituții ale statului, a scris despre toți și despre familiile lor până la a șaptea generație. A scris până s-a constipat și a dat in boală hemoroidală. Metaforic, din păcate.

Postludiu: mi-e tare greu să nu zic nimic când un sfincter striat și uns de liberali, aruncă cu gunoi in tot ceea ce încercăm să facem. Nu suntem perfecți, suntem perfectibili. Am o carieră in spate și niște rezultate notabile in sport iar un om fără serviciu și fără o meserie reală la bază aruncă cu anateme doar pentru că este „uns” să o facă.

Eu vă salut………….. dulce-acrișor.
Adrian sunt………………… antrenor.

Povestea lui Ionuț Avram

received_322926834734817

Atențiune, urmează un pamflet !

A fost odată ca-n poveşti
A fost un zvăpăiat,
Din rude mari împărăteşti
Un prea frumos băiat.

Şi era unu’ la părinți
Şi mândru-n toate cele
Cum e maimuța fără dinți
Şi neagră la măsele..

Un motociclist fără motocicletă, un rocker care ascultă pe ascuns Fuego, un ziarist fără ziar.

El se intitulează Ionuț Avram. Câțiva copii din cartier il porecleau răutăcioşi, Coiuț Bairam, pentru că-i plăcea să dea bairame in apartamentul părinților.
Talentat ca Nichita Stănescu, dar doar la un capitol, Coiuț, pardon, Ionuț, era cunoscut şi ca un fin băutor de bere la dozator dar şi vin la cutie…de noaptea devreme până dimineață târziu.

 
Poezia spune că lui Ionuț ii apar bujorii in obrăjori şi ii sticlesc ochii, toamna când se face mustul. 

Este celebru prin crâşme de renume, după engleza perfectă cu care se adresează  ospătarilor :
You must, We must, they must…I must sau n’ai must?
După câteva carafe…” beat” se scrie ” bit” se citeşte.

Ionuț are un blog. Foarte cunoscut. In zilele ploioase ajunge la două milioane de vizitatori. Blogul se numeşte :
” ☆perma politică ”

Ionuț scrie despre politică. Se intâmplă să scrie şi bine, dar,  Doamne feri ca cineva să nu-i dea ” must”…
Vreun primar, vreun politician important..Dacă cineva il supără, Ionuț dă drumul la artileria grea şi răstoarnă butoaiele pe el. Ajunge acasă, ostenit după vizita oficială la mustărie… scrie, şi dă-i şi dă-i….obsesivo-compulsiv şi cu băluțe la gură după „must”.

Ionuț ar vrea să plece din țară, pentru că este nefericit, niciun politician nu-i mai dă must.
El a depus dosarul pentru un „giob” dar, după evaluare şi după competențele lui, calculatorul l-a direcționat automat la departamentul de deszăpezire… in Australia.

Şiret ca un şnur, Coiuț visa să fie organizator de spectacole. Theaterstock sau Zilele Bacăului, sau chiar jupân la Teatrul Bacovia. Din nefericire, tot după profil, calculatorul l-a trimis spre meseria de spălător de geamuri….in Roma, la Colosseum.

Doar prietenul Lucian Ciubotaru, liberalul care a dus la prosperitatea fabricii băcăuane „Vinalcool”, vede potențial economic in brandul „Coiuț” şi ar vrea să denumească o băutură fină după numele maestrului : ” Vinuț Coiuț”  sau ” Lacrima lui Avram ”

Legenda spune că Ionuț, când era in liceu,  s-a dus cu o gajică din a-9-a C,  la bere.
Din alocația strânsă pe juma’ de an, el a comandat, curajos o friptură.

– Garson, o ceafă de pui,silvu ple!               
– Apoi ş-o bere !
– Berea după ceafă să fie, te rog.

Şi a fost. I-a trosnit ospătarul o halbă de bere direct după ceafa lui Coiuț. Se spune că de atunci el funcționează deficitar.

Şi, cum s-a intors impăratul Alexandru cel Mare de la război, cărat pe scut de ostaşii săi, spirit de luptător, Coiuț cărat pe tava ospătarilor, cu o ultimă răsuflare a mai dat o comandă:

– Băieți, o skol pentru iubita mea !

Na, aşa spune poezia.

Coiuț a fost şi in Bucale la „Carul cu bere”. După plecarea lui, au rămas aia…doar cu carul.

Coiuț a făcut şi sport, doar nu credeți ca a crescut in berării.
Este primul băcăun participant la triatlonul olimpic. Cele trei probe care i se potrivesc cum se potriveşte sticla de vin in frapieră :
1.halbere ( deține şi un record aici)  2.sticlism
3.coniac canoe

După retragerea senatorului Dragoş Luchian de pe listele PNL, Coiuț ar vrea el senator…Are şi un prim proiect de lege, intitulat : ” Berea este atât de sănătoasă incât ar trebui vândută şi-n farmacii. Eventual şi compensat. ”

Când se lasă ziua, Coiuț, mai şi lucrează. El a prestat chiar şi la ziarul răposatului primar Sechelariu. Ba chiar era foarte apropiat de acesta. Atât de apropiat incât a luat vaporul primarului şi a fost in Delta. Ehee, ce trabuce, ce vinoase, ce viață!!
Apoi, a trecut in vaporul lui Stava’…până s-a scufundat şi ăsta.
Acum, Coiuț e in căutare de vapor.

Deşi nu i-am adus nicio acuză, l-am sunat totuşi din redacție să-i dau dreptul la replică.
Iată ce a declarat :

„Mulţi fac bere, mulţi o vând,
Uneori chiar şi scumpuț
Însă nu veți da curând
De-un berar ca nea Coiuț. ”

Trăiască !

Eu vă salut……….dulce-acrişor.
Adrian sunt……………antrenor.

In weekend ardem tot ce prindem

Screenshot_2016-07-24-11-35-14

Imediat cum cade primul fulg de soare, tot românul cu mic cu mare, cu mic cu cârnat, cu bere şi vin, se pune pe treabă….Incepe Grătariada, campionatul municipal, județean, național…de pârjolit.

In wekend-uri dacă arunci o privire peste oraş, din avion, ai impresia că a luat foc Bacăul, atât de mult fum, cu mireasmă de pleşcoi şi mici de la Ioşca, se propagă in văzduh.

Străinii sunt mai cool, ei fac  barbeque, sau BBQ sau grill,  şi nu ard, de regulă nici lemne şi nici cărbuni..ei au grătare electrice. Ce-i drept, cică fumul din jar este toxic.

Canadienii spre exemplu au grătare electrice in balcoanele de la blocuri.
Când am văzut prima oara asta, mi-am dat seama de ce Gigi Becali făcea grătar in balcon la hotel Marriott….e canadian. Doar că el il făcea cu cărbuni şi foc. Aşa a fost dat afară din hotel.

Aşadar, poți să fii balerină, pițipoancă profesionistă, cocalar, politician ( condamnat sau nu ) afacerist sau antrenor de natație…in weekend arzi tot ce prinzi,  pe grătar.

Mirosul cărnii fripte este acum pe degetele noastre, pline de grăsime, instinctul spunându-ne să gustăm. Amestecul magic de proteine calde, grăsime topite şi colagen onctuos din carnea prajită pare a fi un elixir narcotic care ne-a făcut dependenți de această delicatesă. Suntem pregătiți pentru procreere.

S-o facem lată, să ardem pe grătar tot ce prindem !

Norocosul, privilegiatul şi chiparosul care face grătarul, când afară sunt 35 de grade, are parte şi de aerosol şi de saună.Transpirațiile-i curg pe muşchii feței şi a gâtului, atrofiați de foame.
Părul miroase a şampon de coaste de porc iar ochii se inrosesc ca la conjunctivită, asta de la fumuri.

Tot el, grataragiul „şef” ce şi-a tras iubită nouă la club cu o seară inainte, când era geluit şi parfumat cu Armani, cănd dansa suav şi emana atracție sexuală, acum emană miros de cârnați de oaie afumați. El a invitat „trufandaua”  la grătarul de duminică cu prietenii.  Calimera s-a schimbat, urmează un pupic romantic cu buze transpirate, cu o furculiță intr-o mână şi cu o bucată de şuncă in cealaltă mână.
Gata cu Armani, gata cu „sex on the beach” ,gel şi pantofi lăcuiți, pahare de cristal cu picior.
Urmează şlapi, vin de țară, transpirație şi păr zburlit şi pahare de plastic.

Dacă este mergător la sală, trăgător de fiare…mai bine. Se iveşte o ocazie bună să işi prezinte bicepsii, tricepsii şi caricepsii….jos textila, pe motiv de căldură excesivă.
Dacă ai burtică, taci, iei ceva gros pe tine şi induri eroic.

Ce lamb, ce shrimps, ce hamburgeri ?
Micii şi cârnatul de pleşcoi scoate diavolul din noi.

In weekend frigem tot ce prindem.

Eu ştiu pe cineva care face prosciutto crudo la grătar.

La mine pe Milcov, sunt câțiva „indieni” cu tricourile suflecate peste burțile explodânde, ce fac grătar in fața blocului.

Puradei fericiți aleargă desculți printre maşini şi consoarte hipnotizate de momentele de lux, dansează languros pe manele, in G minor.

In weekend, toată lumea arde tot ce prinde.

Eu vă salut……dulce-acrişor.
Adrian sunt………..antrenor.

Avem theater pe stock anul acesta sau nu avem ?

Screenshot_2016-06-30-16-47-45

După ce anul trecut Bacăul a avut parte de un festival inedit de teatru şi spectacol stradal,  care a trezit Bacăul din somnul cel de moarte, anul acesta Theaterstock-ul nu se va mai ține. Se pare că nu mai avem in stoc theater.

Unii plâng alții râd. Un ochi plânge altul râde , parcă.
Ca in Zâna Zorilor de Ioan Slavici.

Plâng cei care au fost direct implicați şi au avut de câştigat.
Unii financiar, alții profesional sau sentimental.

Râd cei cârcotaşi, cei invidosi sau cei răi.

Există totuşi şi cineva obiectiv intre cei doi ochi…
Primarul oraşului Bacău.

Jurist de meserie, Cosmin Necula a avut curajul să ia decizia ( cu riscul de a atrage antipatii)  cu legea in mână şi după toate problemele, unele demonstrate altele incă la nivel de suspiciuni, şi a hotărât că ediția a doua a Theaterstock-ului nu se va mai ține. Cel puțin până la lamurirea lucrurilor. Cum a fost făcut festivalul anul trecut ? Cum s-au cheltuit banii ? Când se vor plăti trupele de la festivalul trecut ? Ce finanțarea va avea?
 Lucruri fireşti intr-o lume normală.

Citind declarația Ancăi Sigărtău dintr-un interviu acordat ziaristului Mircea Merticariu, i-am dat dreptate in unele aspecte .
La nivel profesional declara că a venit in Bacău şi a incercat să-i pună la muncă pe unii actori ai Teatrului Bacovia, iar asta i-a deranjat. Şi i-a făcut duşmani….pe unii. Alții nu au avut nevoie de corijări.
Aici o ințeleg perfect. In România la stat, luna trece leafa merge.
Dacă cineva indrăzneşte să te pună la muncă şi să-ți justifici leafa , incep imediat cârcotelile şi săpăturile. Românisme.

Totuşi, nu ii ințeleg supărarea şi dezamăgirea pentru că a doua ediție a festivalului nu se va mai ține ( cel puțin nu sub aceeaşi formă) . Sunt multe necunoscute şi ele trebuie lămurite inainte de o eventuală a doua ediție. Este firesc.
Cine este vinovat…dacă este, vor hotări instanțele de judecată, primarul oraşului trebuie să gândească şi să ia hotărâri cu legea in mână.

Din căte il cunosc pe Cosmin Necula, probabil va face publică intreaga situație. Va publica sub o formă sau alta toate actele şi işi va justifica transparent toate deciziile.

La mulți ani, Filarmonicii „Mihail Jora” !

Screenshot_2016-04-15-08-20-16

Intr-un oraş amețit de febra alegerilor locale ce bat la uşă… Intr-o viață cotidiană plină de griji, de stres, de monotonie şi de multe ori de răutate, de care eu insumi sunt atins de multe ori, am avut privilegiul să asist Joi seara, la concertul Filarmonicii Mihail Jora in sala Atenenului din Bacău.  Concert ce a celebrat implinirea a 60 de ani de existență a filarmonicii noastre.

Spre ruşinea mea nu am mai fost la un spectacol in Ateneu de anul trecut când am fost invitat de amicul violonist şi tânăr dirijor…Sergiu Spriridon.

In preambulul spectacolului, managerul Pavel-Ionescu Ambrosie i-a pomenit, cu reverență, pe toți cei implicați intr-un fel sau altul in activitatea de şase decenii a filarmonicii.
Foşti instrumentişti pensionați acum,  alții decedați, foşti şi actuali politicieni, sponsori, colaboratori şi prieteni ai muzicii culte,  au fost aplaudați la scenă deschisă şi chiar  li s-a oferit câte o diplomă şi un fir de trandafir ca gest simbolic şi in semn de recunoştință.

Pe tot parcursul discursului lui,  managerul Ateneului din Bacău a ținut un trandafir alb in mână pe care l-a oferit la sfârşitul alocuțiunii , soției dumnealui, aflată in sală. Ca semn de recunoştință profundă pentru ințelegerea şi sprijinul oferit pentru timpul petrecut pe scenă şi departe de familie şi casă, specific vieții de artist.

Concertul a inceput cu Rapsodia română a lui George Enescu. Caracterul exotic al piesei, dinamismul, frumusețea melodică, orchestrația spectaculoasă, au făcut ca publicul să fie imediat hipnotizat şi trecut, parcă, in altă dimensiune.

Dirijorul, maestrul Ovidiu Bălan, in vârstă de 74 de ani, a primit cu sete, cum ii stă bine unui mare artist, aplauzele şi laudele ce i se cuvineau fără drept de apel.

De pe scaunul unde am stat eu, puteam să le vad unor artişti fața, unora profilul, iar altora spatele.
Toți păreau fără cusur. Am stat atât de aproape de violonişti incât puteam să văd pielea fină de pe incheietura mâinii unei doamne, ce in pauze işi ținea mânerul viorii lipit de nări, şi imi dădea senzația că adulmecă mirosul de lemn al viorii ce a fost lăsat la uscat 4-5 ani inainte să fie transformat in instrument muzical.

Pe tot parcursul spectacolului m-au  incercat regretele pentru că eu nu ştiu să cânt la un instrument muzical, şi parcă mă cuprindea o dorință de a smulge vioara sau contrabasul sau flautul sau cine ştie, poate harpa, din brațele unui instrumentist.
Dar, m-aş fi făcut de ruşine, aşa că am profitat din plin de muzica ce imi vrăjea timpanele.

După o oră de savurat muzica puternică produsă de instrumente, creierul te trimite intr-o incursiune subliminală in viața artiştilor, şi in minte iți vine o intrebare firească : Oare cum arată o zi din viața unui astfel de om ?

Pentru că ei, pe scenă , sunt toți perfecți.

O parte din răspunsul la intrebare il ştiu din vizita mea cu domnul deputat Cosmin Necula ( care compara filarmonica cu un diamant uitat intr-un sertar)când zilele trecute am participat la o discuție cu artiştii, unde unul dintre instrumentişti se plângea de nedreptatea pe care o face statul, prin faptul că artiştii băcăuani primesc salarii mai mici, după o grilă de salarizare diferită de a celor din Iaşi, spre exemplu.

Am trecut repede peste acest gând negru ce mi-a distras atenția de la muzica cultă şi am observat pe scaunul din fața mea o fetiță blondă de aproximativ 8 ani ce trăsărea puternic la sunetul produs de tobă. Limbajul sincer al trupului fetiței mi-a indicat că sunetele puternice şi clare ii produceau sentimente si trăiri….fie ele şi de nesiguranță pentru un copil mic ca ea. Când sunetele mai blânde au revenit, am putut observa fetița cu gaurele in obrajori cum s-a relaxat pe scaunul din catifea şi a inceput să se joace cu degetul prin părul blond.

Momentul culminant care mi-a făcut pielea găinii şi m-a ținut fără răsuflare şi fără să clipire…a fost al frumoasei soprane Claudia Vasilache, care ne-a incântat cu o melodie de dragoste.
Ea a intrat pe scenă alături de tenorul Iulian Muşat, acompaniați de Corul Ateneu, făcând astfel deliciul finalului de spectacol.

Pot afirma cu sinceritate că eu nu am mai aplaudat niciodată atât de mult incât să simt că mă dor palmele şi brațele.

Ce seară minunată alaturi de oameni minunați şi de un public pe măsură !!

La mulți ani colectivului şi locaşului de cultură,   Ateneu !!!

La mulți ani !!!!!!

Şcoala pentru copii sau copiii pentru şcoală?

Screenshot_2016-01-20-12-37-08

Incep să simt, pe pielea copilului meu, cum in România, copilul este făcut pentru şcoală, şi nu şcoala pentru copil.

Incep să simt cum copilul meu trebuie să corespundă unor cerințe şi şă lucreze după un şablon, in loc să i se găsească lui modalitatea la care se poate el adapta.
Incep să simt, având copilul in clasa 1, cum i se taie aripile şi cum i se cere să invețe , nu să ințeleagă.

Incep să simt concurența dintre părinți şi dintre copiii din clasa.
Incep să simt cum copilul meu este pregătit pentru eşec. Cum i se spune prin acele calificate că nu este bun şi că este vinovat.

Simt cum uşor-uşor, sistemul românesc de invățământ ii va impune ca la liceu să nu-i mai placă şcoala.
Simt cum programa şcolară sufocă efectiv copiii, şi cum le taie elanul.

Simt cum dacă un elev de clasa 1 nu corespunde cerințelor, EL este vinovat. Dacă un elev casca la ore, tot el este vinovat. Dacă un copil nu ințelege ceva, tot el este vinovat.

Fals !!!! Total fals.

Şcoala trebuie să găsească modalități ca fiecare copil să ințeleagă şi ca orele să fie interesante. Copiii sunt naturali şi sinceri, ei nu ştiu să se ascundă.

Sistemul trebuie să se adapteze după copil şi nu invers.

Prefer un sistem gândit individual, un sistem piramidal, prin care copiilor să li se ceară treptat , din ce in ce mai mult. De la clasa zero până la facultate.

Prefer un sistem in care să nu se bage informații copiilor pe gât, ca intr-o sticlă de iaurt. Prefer un sistem in care să li se implementeze copiilor că sunt cei mai buni şi că vor reuşi tot ce işi propun ei.

Prefer un sistem in care programa şcolara să nu pună presiune nici pe invățători şi care să le permită să şi pună in aplicare imaginația şi intuiția.

Pentru o scurtă perioadă am antrenat in Canada, in oraşul London.
Una dintre sportivele din acel lot mi-a explicat cum la liceu, ea singură avea oportunitatea sa-şi aşeze materiile pe trimestre, după bunul plac. Era in situația in care ea in ultimul semestru avea discipline precum: Educație Fizică, Muzică, Istorie şi Desen. Asta trebuia să studieze ea in intreg ultim semestru. Sistemul le dădea voie să işi aşeze cum vor materiile pe intreg anul.

In Noua Zeelandă , unde am antrenat pentru o perioadă de trei luni copilaşul de 9 ani al familiei ce m-a găzduit ,  avea probleme de adaptare şi nu reuşea să facă ce i se cerea. Imediat s-a analizat problema iar copilului i s-a gândit un program special care să ii stârnească curiozitatea şi care il facea să zâmbească.

Neozeelandezii consideră că un copil fericit trebuie să zâmbească tot timpul,  iar ei vor ca ai lor elevi să plece zâmbind de la şcoală, nu sub gândurile că ii vor certa părinții pentru o notă slabă.

Da, copiii trebuie să plece zâmbind de la şcoală, copiii trebuie să fie fericiți iar procesul şi metodele de predare trebuie să fie relaxate şi pe ințelesul tuturor.
Iar noi părinții trebuie să le spunem cât de mult ii iubim mai ales atunci când greşesc şi când se simt vinovați.

Sper intr-un sistem in care copilul să fie centrul atenție. Copilul luat individual după capacitatea lui de ințelegere şi după sensibilitatea fiecăruia.

Sper intr-un sistem care să scoată la iveală tipurile de inteligență ale fiecărui copil, şi pe ele să se axeze. (1. Inteligență matematică şi rațională. 2. Inteligență spațială. 3. Inteligență verbală-lingvistică. 4. Inteligență muzicală. 5. Inteligență motrică-sportivă. 6 Inteligență interpersonală. 7. Inteligență intrapersonală. )

Pentru că:  „Dacă judecăm un peşte după capacitatea lui de a se cățăra in copaci, o să-i spunem toată viața că este un submediocru ” .

Compunere: Prima zi de şcoală

Screenshot_2015-09-14-12-24-45

„Incă de aseară de pe la orele 18.00 se puteau auzi strigând, oamenii de pe strada Ştefan cel Mare :

-Treci in casă copchile să te spăl, mâine te duci la şcoală !!!

Ceea ce eu credeam că este bronz pe gâtul lor, de fapt era un produs de la praful de pe strada lăsată neterminată.

Parinții mei s-au certat toată ziua in bucătărie pomenind de sfinți şi arhangheli.

Tata a spus că el, pentru invățământul gratuit, nu dă mai mult de 150 de lei sponsorizare.
Mama a spus că trebuie 300, pentru fondul şcolii, fondul etajului, fondul clasei, fondul băncii şi fondul fondului.

Am fost in parc. Băieții mai mari işi sărutau pe la orele 20.00 iubitele ,atât de apăsat, de parcă plecau a doua zi pe front.

Pe F.B pe la orele 22.00 nu mai scria nimeni, la statusuri se vedea:
” Hai gata cu fotosinteza, la culcare, mâine incepe şcoala! „.

Pe strada Milcov , oamenii au cules toate florile ce cresc pe mijlocul drumului, să le ofere invățătoarelor.

Tatăl meu este consilier local şi mi-a spus că o să primim ghiozdane şi iconițe din partea primăriei ca să ştim cu cine o să votăm când ‘om fi mai mari.

Tot primăria pune la dispoziția elevilor de liceu, țigări la bucată, ieftine…fără timbru.

M-am trezit luni dimineața şi m-am dus la şcoală.

Curtea plină , bunicile erau imbrăcate ca la nuntă.
Invățătoarelor nu le mai puteam distinge fața de la atâtea flori primite.
Pe fața dascalilor se putea vedea invidia, ei nu primesc mai nimic.

Nu am mai intrat in clasă, nu am mai avut timp.
Ni s-a cântat „Aleluia !” Şi am fost dați cu mir.

Nu am ințeles de ce atâta agitație pentru prima zi de şcoală, nici măcar nu se fac cursuri.

Primarul Stavarache a avut tupeul să vină in curtea şcolii să se prezinte ca un exemplu in fața noastră.
Părinții il bârfeau prin colțul gurii şi au acopeit ochii micuților elevi, ca să nu vadă aşa ceva.

Cu aceasta ocazie, am aflat şi eu etimologia cuvântului RIDICOL.

Mă doare burtica, cred că e de la must.
La cabinetul medical nu este asistentă. Dar e normal aşa.

Gabriel Lupu Stănica ( puşculița primarului Stavarache)  a gavarit ceva la Şcoala nr 10.

De fapt a citit de pe o foaie ce ia dat stăpânul.

Atât de frumoasă a fost prima zi de şcoală !!!

A doua zi, Marți, nu va mai fi la fel.

Ne vor bombarda cu teme de casă…adio copilarie !

Foaie verde de dudău
Să faci şcoală-i tare rău.
Foaie verde şi o sipică
Ridicol a fost Romică !!!    

Sfârşit.   ”

Teatru vs. Mall

Teatru vs. Mall

Am fost duminica la spectacolulul „Unchiul Vanea” de A.P. Cehov, ce a avut loc la Teatrul Municipal Bacovia.

Atmosfera placuta, calda si relaxanta. Am fost foarte impresionat…inca odata, de talentul actoricesc al Elizei Noemi Judeu care a jucat rolul Soniei.

Eliza este un actor complet…ea poate juca foarte usor si comedii si drame…dar aseara mie personal ca simplu spectator, mi s-a parut ca rolul i s-a potrivit manusa.

De sus de la loja i-am putut simti starile de parca juca pe balustrada din fata mea…la cativa centrimetri distanta.Am simtit o femeie energica, extrovertita, versatila pe scena, calina cand ii cerea rolul.

Vreau sa impartasesc ca acea caldura din vocea ei pe care am simtit-o in timpul piesei, am avut-o in urechi cateva ore dupa terminarea spectacolului.

Cu timiditate si respect am sa scot in evidenta picioarele frumoase ale Elizei, glezna fina si postura feciorelnica.

Intreaga trupa formata din actorii:

Ion Goranda-Serebreakov
Stefan Ionescu-Voinitki
Matei Bogdan-Astrov
Bogdan Buzdugan-Teleghin
Adelaida Perjoiu-Andreevna
Eliza Noemi Judeu-Sonia
Florina Gazdaru-Vasilievna
Daniela Vranceanu-Marina
…mi-au facut seara frumoasa si mi-au starnit curiozitatea sa citesc si sa ascult „Livada de visini” , „Cerere in casatorie”, „Pescarusul”.

Retoric ma intreb: Care-i diferenta dintre cinematografele din Mall si Teatru?

Cu cateva zile inainte am fost la film la Mall…Dracula. Multi spectatori, popcoarne, cico , nachos, iphoane, blugi rupti sa se vada bucile ( ca sa ma exprim frust si mall-ist). In timpul filmului doi inflacarati pe randul de sus isi faceau schimb de saliva, altul in timpul unei scene de dragoste a simtit nevoia sa strige :” F…e-o , baaa! Era in fata mea, i-am putut vedea creierul mare…era mai mic decat creierul mic.In sala, zgomot in boxe de-mi sarea vata din ureche, pe care o tin ca batranii, ca asa e la varsta mea , totul cool. Ca sa nu mai spun cum se joaca americanii,comercial, cu istoria romanilor si a lui Vlad Tepes.

Dar aseara la teatru am simtit altceva. Am simtit actorii, care la un moment dat au iesit de pe scena si au trecut printre oameni. Am simtit caldura si parca le-am luat trairile cu mine acasa.

Nu minimalizez importanta cinematografelor sau ale capodoperelor lor. Dar poate totusi ar fi bine sa le combinam. Ca nu putem renunta la Mall…inteleg…dar de ce sa renuntam la teatru? Poate ar fi bine sa le combinam. Un weekend la Mall, un weekend la Teatru.

Inafara de momentele frumoase, de trairile din teatru, de clipele de culturalizare pe care le castigi , actorii nostri trebuie sa traiasca. Sunt talente si valori perene care au salarii de subzistenta. Mare pacat!!!

Cand va dor urechile de la zgomotul boxelor din cinema, cand v-ati saturat sa criticati si sa barfiti „talentele mioritice” din Mall, ne intalnim in sala Teatrului Bacovia, va astept acolo sa-i vedeti pe actorii nostri si sa le simtiti pulsul, la propriu.

Ps: O fi bine ca a plecat Gazdaru la Bucuresti, o fi rau??