Ce am făcut în șapte luni de directorat

Ce am făcut în șapte luni de directorat la Clubul sportiv al Primăriei Bacău?

Sunt fost sportiv de performanță, antrenor al lotului național de sărituri în apă, de zece ani, și am reprezentat România în competiții de mare anvergură.
Am avut experiențe ca antrenor in Canada și Noua Zeelandă, experiențe care mă fac, prin comparație, să văd o diferență majoră între mentalitatea unor antrenori băcăuani și a celor din lumea modernă.

Am două tatuaje, nu merg la biserică decât în noaptea de Paște, o hernie de disc de la sport și am talent in a-mi face dușmani prin a le spune direct ce părere am despre ei.

Am un blog personal, după cum se vede, unde am pamfletat și desconspirat mulți impostori din urbea noastră.
Aceștia s-au înfrățit și au făcut echipă împotriva mea. Dar, dacă prin natura sportului am avut curaj să fac salturi mortale de la înălțime de 10 M 😂 nu mă intimidez de doi bloggeri .

Am să fentez titlul un pic și am să spun ce am făcut pe linie de sport în cele șapte luni cât am fost in funcția de consilier local pe listele PSD.

Primul contact mi-a lăsat un gust amar. Nu m-am simțit deloc confortabil să votez ca și consilier respingerea finanțării de la bugetul local a echipei de fotbal a Bacăului ce juca în liga a 3-a. Dar, cine vrea să fie părtaș la proiecte de finanțare pentru o asociație sportivă bănuită de grave probleme penale ? Ceea ce s-a și demonstrat într-un final. Din nefericire, păcatele celor ce au condus destinele Bacăului până în anul 2016 au pus fotbalul băcăuan la pământ. Revitalizarea lui va dura ani buni.

Am susținut eliminarea plății chiriei la Bazinul de Înot pentru sportul de performanță. Un mare ajutor pentru sportivi.
Pentru cluburile de stat, folosirea Bazinului in scopul activităților de refacere și recuperare, gratuită. O inițiativă apreciată de cei din lumea sportului băcăuan.

Am coordonat un proiect inedit după anul 1989, în care aproximativ 300 de copii, in timpul programului școlar au beneficiat de un curs gratuit de inițiere în înot. Toți copiii au primit diplome și tricouri iar unii dintre ei au fost selecționați de către antrenori pentru grupele de performanță.

Activitatea gratuită sportivilor Clubului Primăriei, pe toate bazele sportive aflate în tutela Consiliului Local. Iar un lucru nou și foarte bine primit.

Ca și director al Clubului Sportiv Știința Municipal Bacău (club sub egida Consiliului Local Bacău) primul lucru pe care l-am făcut a fost să identific și să nominalizez cele 10 secții pe ramuri de sport și să le clasez in: secții de nivel național; secții de nivel internațional, secții de nivel european, mondial și olimpic.

Am realizat cu stupoare că un Club ce este finanțat exclusiv din banii băcăuanilor avea legitimați 80% sportivi aduși din alte orașe.
Majoritatea, sportivi talentați, nimic de spus, dar de copiii băcăuani cine se ocupă ?

Clubul fiind finanțat din banii băcăuanilor, din taxe și impozite, am angajat opt antrenori noi și am legitimat într-un timp relativ scurt, 150 de copii băcăuani.
Antrenorii de copii, din păcate, sunt pe cale de dispariție. Se preferă a se aduce sportivi „gata-formați” decât să se depisteze, selecționeze , legitimeze și să se antreneze ani buni de zile , copii ce mai apoi să ajungă campioni.

Acțiunea de selecție nu trebuie să se oprească aici și am impus ca fiecare secție să aibă un buget separat pentru depistarea și susținerea activității copiilor băcăuani.

Am discutat cu fiecare antrenor al clubului și le-am recomandat cursuri de perfecționare-antrenori, în străinătate. (Personal am beneficiat de astfel de cursuri in Norvegia, Italia și Rusia, care mi-au schimbat total viziunea) Clubul urmând să finanțeze integral aceste cursuri. Actualizarea și conectarea antrenorilor la metode moderne este vitală, dacă vrem să progresăm. Se pierd copii talentați pentru că metodele pedagogice și tehnice sunt învechite.

M-am prezentat în fața Consiliului Local și am obținut adăugarea a cinci noi ramuri sportive in activitatea Clubului. Proces ce încă este în derulare.

Sportivii clubului, care nu sunt din Bacău, beneficiază de cazare și mănâncă acum la un restaurant de patru stele. O schimbare binevenită, apreciază sportivii.

Am demarat achiziționarea de echipament de prezentare pentru toți sportivii clubului participanți în competiții. Echipamente de top pe care sportivii le vor purta cu plăcere și prin care vor duce numele clubului în țară .
Inițiativă in premieră de la înființarea acestui club, din anul 2010. Sportivii neavând un echipament care să îi diferențieze in competiții de alți sportivi. Absolut toți, indiferent de secție, vor fi îmbrăcați la fel.
Nimic extraordinar, doar normalitate.

Am încheiat un contract cu un cabinet de kinetoterapie, de recuperare rapidă. Unde sportivii se pot recupera mai rapid după accidentările din timpul antrenamentelor sau al competițiilor. Doresc să acopăr și lipsa preparatorilor fizici și al unui psiholog.

Am stabilit criterii de performanță pentru indemnizația lunară a sportivilor (lucru inexistent in trecut) și am mărit indemnizațiile sportivilor de la secția handbal și fotbal, dar și al unor sportivi din sportul individual.

Desigur, am și deranjat mult pe unii, beneficiind, ca în orice funcție de conducere, și de așa ziși „prieteni”.

Am strâns cât am putut de mult robinetul chletuirii banilor după bunul lor plac. Atrăgându-mi astfel, inevitabil, antipatia unor antrenori sau a unor angajați care au sfârșit în a fi dați afară, până la urmă. Îmi asum și îmi văd neclintit de misiune mea: aceea de a face ca acest club să arate și să se comporte ca unul de profesioniști și de a-nlătura pe cât posibil cheltuirea banilor pentru mediocritatea sau comoditatea unora.  Dar, și de a-i susține dezinteresat pe aceia care muncesc și transpiră în sălile de antrenament.

Din fericire, majoritatea este formată din antrenori pasionați și bine intenționați. Antrenori ce nu au ca scop banul, ci performanța. Lăudabil și de apreciat.

Un alt lucru cu care mă mândresc este faptul că am obținut pentru Club, in premieră de la înființare, un sediu nou, stabil, in Baza Sportivă Letea. In trecut Clubul Municipiului a funcționat în diferite spații închiriate și era tratat ca un club nomad. Acum are un sediu nou, decent și modern.

Pentru ca acest Club sportiv a fost in trecut o jucărie de partid, aproape un club de familie, (și am pretenția că am proprietatea termenilor când afirm asta) m-am luptat și mă voi lupta in continuare pentru identitatea lui.
Pentru a-i da o identitate și pentru ca băcăuanii să aibă habar care este Clubul primăriei și să nu facă confuzie cu alte cluburi sportive din Bacău, după discuții cu o parte din presa sportivă , antrenori , sportivi și personal, am comandat o mascotă, un imn antrenant (și nu o melodie in G minor), apreciat de sportivi. Lucruri aflate încă în dezbatere și care vor fi definitivate cât de curând.

Am beneficiat de sprijinul Consiliului Local în a schimba numele clubului, simplu, in „CSM Bacău” (Clubul Sportiv Municipal) și am renunțat la „Știința” pentru a evita nenumăratele confuzii cu Clubul Știința din Bacău (club sub egida Ministerului Educație).

Consider că nu am realizat lucruri mărețe, ci doar normalitate, că nu sunt perfect sunt perfectibil și că am făcut și fac greșeli, pentru că „doar cine nu muncește, nu greșește”.

Cu un salariu de 4.200 lei net pe lună (echivalentul celui al unui director de Școală) semnez zilnic acte ce însumează bugetul total al Clubului ce se apropie de 1 milion de dolari într-un an. Simt pe umeri responsabilitatea cheltuirii banului public, mă găndesc la asta la fiecare act semnat dar sunt sigur că voi acumula o experiență de viață din care voi ieși cu fruntea sus.

Duc in spate mercenari, bloggeri, plătiți de politic să denigreze, să calomnieze și să mintă, dar asta nu mă sperie, ci mă ambiționează mai tare.

Mai sunt foarte multe de făcut. Ceea ce am realizat în șapte luni de directorat este doar o foarte mică parte din nevoile continue ale sportivilor clubului. Lipsa infrastructurii este o problemă cronică cu care ne confruntăm și nu pot eu să o rezolv peste noapte.

PS: Bazinul Acoperit de Înot din Bacău nu este sub tutela mea, eu doar antrenez acolo.
Responsabili de Bazinul de Înot sunt veșnicul varan Florin Turtă și șefii Direcției Administrare Baze Sportive din cadrul Primăriei.
Știu că sunt probleme mari pentru care eu nu am putut face nimic. Dar, sunt absolut sigur că se vor îndrepta lucrurile și acolo în cel mai scurt timp. Probabil atunci când va fi concediat celebrul Turtă.
Omul sfințește locul !

Sportul băcăuan încotro?

Sportul, atât în România cât și în orașul nostru, Bacău, suferă. Infrastructura ne omoară și lipsurile sunt multe. De ce? Eu nu pot da un răspuns final, dar pot să-mi dau cu părerea.

Cred că foarte mulți ani ne-am uitat într-o direcție greșită și banii, foarte mulți la număr, s-au cheltuit pe investiții pe termen scurt. Insăși activitatea sportivă fiind de multe ori o investiție pe termen scurt.

Personal conduc un club al municipiului care până să ocup eu postul de director nu avea viziunea selecției copiilor băcăuani și 75% dintre sportivii clubului erau aduși de la alte cluburi sportive din țară…. bineînțeles pe banii băcăuanilor. Dacă un club finanțat din banii contribuabililor nu poate sprijini copiii băcăuani, atunci cine trebuie să o facă?

A venit momentul unui restart. A venit momentul să trecem cu franchețe și sânge rece peste comoditatea UNOR antrenori și peste interesul lor primordial ….banii.

Idiosincrazia UNOR antrenori față de acest restart se poate simți pe rețelele de socializare.

Este clar că de la nivel național, alții, poate mai deștepți ca noi, spun că epoca asociațiilor private întreținute în bloc de la stat a încetat. Există această viziune corectă, pe care nimeni n-a avut temeritatea să o aplice până acum.

De mulți ani, zeci de asociații s-au transformat în zombi, adevărate asociații moarte, de partid, care emit acte și finanțează loturi mediocre în pregătire.

Problema nu sunt neapărat banii risipiți de asociațiile sportive, care-s puțini, ci faptul că se întreține o stare păguboasă, un monopol al incompetențelor.

E puțin probabil să revenim în top la Jocurile Olimpice și la Campionatele Mondiale câtă vreme banii sunt garantați și ei iau calea unei performanțe fictive ca semnificație.

Este vorba despre osificare. Și despre împiedicarea evoluției.

Foștii șefi ai Comitetului Olimpic Sportiv Român, Octavian Morariu și Ioan Dobrescu, aveau dreptate când spuneau, încă de la Londra 2012, că baza de finanțare a performanței trebuie să vină din zona privată, iar bugetele MTS, a cluburilor și a asociaților de acum ar trebui să fie dedicat sportului PENTRU COPII ȘI JUNIORI.

Din proprie experiență spun, cât de greu mi-a fost să găsesc antrenori de copii care să depisteze, să selecteze și să formeze grupe de copii.
Am reușit în șase luni să aduc la clubul primăriei 150 de copii. Nu am realizat minuni. Numărul incă este foarte mic, dar , este un inceput și am depășit cu mult nivelul de copii legitimați până acum la Clubul Municipal, care se apropia de zero.

Este momentul unui restart, este momentul de întârire a infrastructurii ( ce necesită timp și răbdare) este momentul decuplării mediocrității de la buget. O idee care există în mintea multora, însă stă acolo și așteaptă.

Cred că proiectele pe legea 350 pentru sportul de performanță, cea a finanțărilor nerambursabile de la stat , trebuie să dispară. Noile contracte cadru pentru activitatea sportivă trebuie să le ia locul iar banii din mediul privat trebuie să sprijine echipele de seniori de fotbal, volei, handbal, etc.

„SE ÎNTORC MORȚII ACASĂ”: SPOVEDANIA UNUI TORȚIONAR!

Acesta este titlul cărții scrise de Cornel Constantin Ciomâzgă, care mă duce cu gândul ( metaforic, desigur) la un alt „torționar” al urbei noastre.

Atențiune, urmează un pamflet!

După ce am făcut un pronostic exagerat și am spus că îi dau maximum șase luni marelui gazetar, Ionuț Avram ( aka Coiuț Bairam, patronul afacerii ” Ferma politică” ) până se întoarce în orașul natal Bacău…iată că mă aflu în postura să retractez. Au trecut șase zile până ce futilul ne-a făcut onoarea să revină la obârșie.

Eu relatam in ultimul articol dedicat irefutabilului jurnalist ( de mucava) că a plecat din țară la muncă în străinătate, chiar încercând să ghicesc anumite meserii ce se potrivesc calificării și aptitudinilor lui : vidanjor , mirositor de sub braț-uri, frizer de ouă, etc.

Dar, se pare că am greșit . Omul nu a stat șase luni , ci șase zile și nu a fost pe nicio meserie sus menționată de mine.

El a fost plimbat ca vaca de vânzare prin iarmaroc, de o cunoștință cu un TIR, să vadă și el Europa.

Când alții ( oameni cu o calificare și cu venituri din meserii decente) vizitează țări străine dormind in hoteluri și mâncând la masă cu scaune, micul moldovean tatuat cu acul de la seringă, motociclistul fără motocicletă, a dormit în TIR și a mâncat supă la plic, încălzită la reșou.

„Jurnalistul” cunoscut și peste ocean, cel pe a cărei audiență și Oprah este invidioasă, Coiuț Bairam ….is back!

Îmi vine să dansez, părul mi s-a sculat și am pielea gâinii. Hipotalamusul îmi secretă endorfine și sfârcurile mi s-au intârit ca la mâță…de bucurie. ( de unde și vorba „țâță de mâță” )

Pentru că vestea reîntoarcerii celui care își ține blogul din scrisori obsesive către primărie pe legea 544, mi-a schimbat viața, am îndrăznit să-i dau bip (m-a sunat el înapoi) și s-a spovedit :

” Adrian, eu in străinătate sunt nimeni. Acolo oamenii muncesc din greu să își câștige existența. Unii se trezesc la 5 dimineața. Eu in România la ora aia abia mă culc. Străinătatea nu este pentru mine. Eu aci, in Bacău, sunt VIP. Mă iau de cei de la putere dacă nu cad la pace cu mine. Dacă batem palma , îi susțin.
Eu in Bacău pot plimba cățeaua și ea să-și facă nevoile liberă prin tot centrul, apoi fug acasă repede , deschid laptop-ul și scriu despre ce oameni necivilizați sunt în oraș. Păi, în altă țară m-ar pune ăia să strâng rahatul de câine.
Adrian, eu in Bacău pot calomnia pe cine vreau pe blogul meu. Să mă dea in judecată , sunt „chel” . N-au ce să-mi ia.
Eu am o deviză la care țin foarte mult : Decât un nimeni în străinătate, mai bine un nimeni în țara mea ”

Breaking news: Gurile rele spun că înainte să plece de acasă , Ionuț și-a făcut IQ-ul și i-a ieșit negativ.

Eu vă salut………… dulce-acrișor,
Adrian sunt………………..antrenor.

O poză face cât o mie de cuvinte

M-am uitat minute bune la această poză pe care am luat-o de pe FB. Habar nu am cine a făcut-o , dar am memorat că este făcută în Gara de Nord.

Cred că poza asta este de premiul Pulitzer fără să am habar care sunt criteriile pentru a obține un astfel de premiu.

O poză care exprimă exact sinceritatea copiilor. Copiii nu știu să își ascundă sentimentele.
Copiii iubesc necondiționat și au nevoie de dragoste.

Poate peste câțiva ani când va fi adolescent, acest copilaș din poză își va renega tatăl sau cine o fi bărbatul din imagine. Acum însă, îi oferă dragoste și îi cere dragoste. Atât.

M-am uitat minute in șir la poză și m-am întrebat : Oare o fi din București copilul sau este venit cu trenul din provincie ?
O mai avea frați acest copil?
O fi mâncat azi? Dar mâine o avea ce mânca?

O fi râs azi copilașul ăsta?
O avea jucării? Oare unde doarme diseară?

M-am uitat minute in șir la poză și m-am gândit la fiul meu. Exact așa mă pupă el seara când adorm înaintea lui la televizor.
Și când il pup eu încă îi mai simt mirosul de lapte.
Ce norocoși suntem !

Totul este natural. Copilul are nevoie de un cămin, de hrană, de familie, de jucării și de dragoste. Are nevoie de cineva care și pe care să il pupe la culcare. Totul vine parcă instinctiv. Cum cățeii știu să înoate din naștere așa știu copiii să iubească, nativ…este în firea lor.

M-am uitat minute in șir la poză și m-am întrebat: Oare de ce trebuie să existe așa ceva? Oare de ce un stat european nu reușește să aibă grijă de proprii copii?

O poză face cât o mie de cuvinte.

Recunosc că după ce m-am uitat la această poză parcă îmi venea să iau sticla de lângă omul beat și să-i dau cu ea in cap :

-Scoala bețivule! Mai bine cumpără niște lapte.

O mie de gânduri mi-au trecut prin cap, unele dintre ele nu le pot exprima.

Dar, o poză face cât o mie de cuvinte.

Când mă uit la poza asta mă încearcă aceleași sentimente ca atunci când văd poze cu copiii din Siria.

M-am uitat minute in șir la poza asta și mi-am dat seama incă odată că viața nu este corectă dar și că abia aștept să îmi strâng copilul in brațe.

O poză face cât o mie de cuvinte. Trist.

Diferența dintre mine și soție

Acest articol este conceput pe bancă, mâncând un biscuite Eugenia și mirosind micuțul buchet de flori pe care l-am cumpărat soției cu mari eforturi financiare, de 8 Martie.

Nu doar stau pe bancă, ci stau și mă gândesc : ce diferență este între bărbați și femei !
Spre exemplu intre mine și soția mea.

Pentru mine, băiat simplu de la țară, sau mă rog, cu profil de țăran, șamponul tre’ să fie și apă de gură și gel de duș și dacă se poate și pastă de dinți. Pentru economie de timp și bani. Ea, citește și eticheta , citește și pe fundul recipientului și face și un resarch pe google să afle despre produsul cu care se spală pe păr.
Mai mult, pentru eficacitate, eu când fac duș aș spăla și vasele in cadă. Tot pentru economie de timp.

Eu ies in 10 minute din casă, devenind astfel cel mai rapid bărbat din lume. Fără să se stabilească asta la vreo probă sportivă a Jocurilor Olimpice. Ea, face 10 minute doar intre camerele apartamentului, se privește în fiecare oglindă sau geam in care își poate admira silueta și deși calcă că o gazelă tot mai șoptește nemulțumită : Ah, ce m-am îngrășat !

Eu, trec prin fața cuptorului , mă uit prin geam, văd friptura rumenită inăuntru și pe mine grăsuț oglindindu-mă in sticlă : Eheee, ia uite ce sărbătoare de băiat !
Ia uite băăă, ce frumos e mușchiulețul astă de la gambă, mânca-l-ar tata pe el!
Un pic de chelie, un pic de burtică, dar frumos cu spume.

Eu plâng ca un pui de lele la filmul Titanic. Ea plânge când vede documentare cu copii săraci.

Dar, facem și lucruri împreună : ne uităm pe Kanal D la serialul turcesc, Kosem. Fiecare cu viziunea lui :

-Băi, sultanul astă ce tare e ! În fiecare zi are câte o cadână . Iar joia pe cea preferată.

Ea spune : – Dacă ești meltean poate eu voi fi sultană și tu eunuc.

Și Industria hainelor face eforturi mari să ne apropie, dar eu mă țin tare. Cu blugi mulați, de balerin nu mă împac bine deloc. Cu lac pe unghii nu mă dau și epilat nici atât nu sunt. Sprâncenele sunt naturale. Noroc că nu sufăr de monosprânceană ca Andrei Pleșu.

Eu dețin un costum negru și 10 treninguri.
Ea are rochițe și fustițe de nu știe fii’miu să numere. Plus pantofi, cât China locuitori.

Când trebuie să plec in deplasare eu îmi fac bagajul in 10 minute. Arunc hainele grămadă și între ele un bidon de vin de țară. Fiind destul de bine organizat, apă minerală pentru șpriț nu iau. Sunt destul de inteligent să știu că găsesc oriunde mă duc.

Pentru ea, ca să își facă bagajul pentru un weekend la munte îi trebuie intervenția stiliștilor, a caselor de modă, semnătura familiei dar și avizul unui profesor in orientare turistică.

Eh, din partea mea de 8 Martie mai bine i-aș da banii pe flori, dar nu se poate. Le testează mirosul, îmi privește gestica când i le ofer și calculează durata cât este ținută în brațele.

Eu nu-s așa. De ziua mea când îmi dă cadou, eu nu verific ce am primit, ci ii spun eficient :
– Hai iubito-n dormitor să-ți văd marca blugilor!

Mă scuzați, trebuie să plec. Pe bancă nu mai pot să stau. Eugenia mi s-a terminat și simt cum se ofilesc florile. Plus că trebuie să înceapă și filmul Kosem de pe Kanal D 😉

La mulți ani, femeie !

Eu vă salut ………..dulce-acrișor,
Adrian sunt………………antrenor.

Fenomen nemaiîntâlnit in Bacău : ninge !

Mi-am folosit hipocampul ( parte a creierului responsabilă cu memoria) și mi-am adus aminte cum atunci când eram mic mergeam în zăpadă până la gât.

Mă trimitea mama la antrenament dimineața la ora 7, și ca să ajung la Bazinul de Inot, treceam efectiv printr-un fel de tunel de zăpadă. Când ieșeam, până acasă aveam țurțuri la nas…dar mie mi se părea o aventură.

Mașini erau puține și oamenii mai mergeau pe jos. Nu știu dacă era comod sau nu, dar așa stăteau lucrurile.
Ningea și era firesc. Cu Mama Natura nu te pui.
Cred că știm cu toții ce ierni au prins părinții noștri sau bunicii.

În zilele noastre, la 50 cm de zăpadă se instalează panica și nu mai știm pe cine să înjurăm. Ba pe primar, ba pe prim-ministru, ba pe toți sfinții.

Adică îmi dă senzația că nu putem să punem mâna pe lopată și să ne dăm zăpada din fața blocului. Nu putem să mai lăsăm mașina un pic, dacă se poate. Nu putem să fim mai relaxați și să luăm lucrurile așa cum sunt. În ianuarie este iarnă.

Desigur că autoritățile locale trebuie să își facă datoria și să se ocupe de deszăpezire, fără îndoială. Asta nici nu se discută. Nici nu trebuie să fim retrograzi și trebuie să evoluăm. Este firesc să avem destule utilaje care să ne ușureze viața.
Doar că parcă îmi dă senzația că suntem prea cusurgii când nu trebuie, prea comozi și prea neînțelegători.

Ninge, să moară primarul, să spânzurăm vice primarii !!!

Cei mai vocali, desigur, sunt deontologii care nu suportă culoare politică a echipei din fruntea primăriei. Aceștia, oameni de toată izbânda și buni părerologi…mai ales pe FB, le-ar da mozol zilnic primarului și viceprimarilor, dar, dacă s-ar putea să vine ei ( edilii) pe strada lor , că să nu fie nevoite valorile perene să se deplaseze până la primărie și se le aplice mozolul mult meritat…

Am putea să ne rugăm cu toții să nu mai ningă niciodată, dar atunci vom da vina pe edili că nu mai avem iarnă și e urât și ne ia nostalgia copilăriei.

Am putea să ne dorim ca toate străzile, trotuarele și șosele să fie ca in palmă, când ninge și să avem zăpadă doar unde vrem noi, intr-o curte undeva, să putem face un bulgăre-doi. Dar nu este posibil.

Eu zic așa : Jos primarul, jos viceprimarii, din cauza lor in Bacău s-a instalat un fenomen nemaiîntâlnit : Ninge !

PS : Alooo, primăria! Se poate câteva grade mai mult în termometre ? E cam frig afară.

M-am dat cu punga pe pârtia de la Slănic

Da, avem pârtie de schi la Slănic Moldova făcută de Consiliul Județean Bacău. Pentru prima oară de când a fost făcută , am urcat și eu cu telescaunul. Am mai avut o tentativă acum doi ani dar era aglomerație ca la reduceri la Mall și am abandonat inițiativa.

Aer curat, peisaj frumos, zăpadă.

Totul la numai o oră de condus din Bacău. Lucru foarte bun. Pârtia nu este cea mai performantă. Adică, pentru unul că mine, cum eram in tinerețe, când aveam pușcă și cureaua lată și  schiam din vârful dealului, din Poiana Brașov (unde pârtia este foarte abruptă și cu dâmburi și gheață de multe ori) iar după o săptămână de schiat ajungeam să număr doar două sau trei izghituri…. pârtia Nemira din Bacău este de încălzire.

Totuși, este perfectă pentru începători, pentru cei ce nu au mai schiat de mult, pentru cei ce nu sunt avansați, pentru copii și în plus este la îndemâna. La doar o oră de Bacău. Lucru mare, spun eu.

Alberto Tumba, subsemnatul, ce pe vremuri era fiul munților, acum, deranjat de o hernie de CD, ( de teamă să nu ajung direct pe masa de operație din cauză unei posibile mișcări bruște la schi) nu am mai pus schiurile in picioare.

Am oprit la cabana de sus, unde erau cabanoși drăguți și muzică bună, am băut un vin fiert ca să prind curaj, și m-am dat cu talent pe pungă, pe pârtia mică special amenajată pentru săniuș. Ușor, bătrânește.

Ce nu mi-a plăcut este faptul că nu nu există un traseu de coborât pe picioare. Ar fi fost aur pentru sportivi. Așa cum există Drumul Roșu in Poiana Brașov.

Deci nici nu poți urca pe picioare, nici nu poți coborâ. Poate în viitor se va face. Atunci cred că se vor imbulzi sportivii să urce muntele pe picioare și să-l coboare. Lucru foarte important in pregătirea sportivă.

Pentru oamenii de rând, pârtia Nemira este un mare câștig. Mare lucru. Totuși nu toți știu să o folosească corespunzător și să profite de ea la maximum. Am rămas surprins să văd oameni fumând in telescaun. Ce o fi in capul lor? Cu mucișori la nas și cu mâinile înghețate, ei fumau. Care o fi plăcerea?

Am rămas paf, siderat , să văd oameni chiar pe pârtie fumând. Asta chiar mă depășește și mi se pare ceva de domeniului științifico-fantasticului.

Păi să te duci tu să faci oleacă de mișcare la altitudine, să te duci să pui sângele în mișcare și să tragi aer curat in chept…..Și să strici totul cu fum de țigară? Asta nu pot înțelege. Păi mai bine stai jos în stațiune…Faci grătar cu mici și bere și bagi rahat în plămâni…că mă iau nervii.

Lăsându-i pe oamenii „educați” deoparte ( pe cei ce fumează in telescaun și pe pârtie) vă recomand pârtia Nemira, in primul rând pentru că este aproape de orașul Bacău. Este la îndemână chiar să pleci din Bacău dimineața și să te întorci seara.

Publicitate : Nemira, ieftin și bun ! 😉

De astăzi performanța are gratuitate

Ca și antrenor coordonator de natație m-am lovit de foarte multe ori de problema banilor pentru acrivitatea sportivă.

Din nefericire, in ultimul timp bugetul cluburilor de stat, primit de la MTS ( Ministerul Tineretului și Sportului), s-a micșorat de la an la an.

La fel și bugetele secțiilor pe ramuri sportive.

Spre exemplu, secția de înot a primit buget 350 milioane lei ( vechi).
Plata chiriei bazinului pentru antrenamentele de performanță ajungea undeva la 300 milioane ( vechi) pe an. Asta a afectat enorm pregătirea sportivilor iar necesarul pentru a sprijini tot ceea ce înseamnă activitate sportivă de performanță, a fost subțire.

La polul opus, cluburi private de înot ce au accesat fonduri pe legea 350, au întors banii cu lopata.
Cred că timp de 5 ani, m-am luptat cu cei din vechea administrație să-i conving să ne ajute.
Am încercat cu frumosul, cu mila, am încercat cu presa, am încercat in tot felul de ședințe, am încercat mai dur….degeaba, niciun rezultat.
În tot acest timp prin diferite săli de sport atârnau frumos bannere cu sloganul ” Primăria susține sportul de performanță”.

Am încercat să le explic că singura cale legală prin care Primăria și Consiliul Local ar putea ajuta cluburile de stat, ar fi să sprijine activitatea sportivă de la Bazinul de Înot ( fiind al primăriei) prin scoaterea plății chiriei pentru antrenamentele de performanță.

Știu cluburi fantomă, prietene fostei administrații care au încasat milioane, dar care erau paralele cu sportul de performanță.

Timp de opt ani am primit același răspuns de la vechea administrație când îi rugam să ne ajute pe noi cei din adevăratul sport de performanță : NE PARE RĂU, NU SE POATE !

Ei, iată că se poate !

In noua grilă de taxe și impozite ( ce a fost votată în ședința de astăzi a Consiliului Local) pentru anul 2017, după atâtea și atâtea probleme din cauza chiriei de la Bazinul de Înot, această taxă, a dispărut. Am purtat o discuție amplă și argumentată cu primarul orașului, Cosmin Necula și a hotărât să scoată această taxă.

Domnul primar Cosmin Necula a înțeles perfect importanța acestui sprijin și a venit in ajutorul celor din natația de performanță prin scoaterea acestei taxe sus menționate.

ABIA ACUM PRIMĂRIA SUSTINE NATAȚIA DE PERFORMANȚĂ !

Mai mult, sportivii de performanță din diferite sporturi, care folosesc Bazinul pentru refacere, au acces gratuit. ( În baza unor criterii bine stabilite)

Pensionarii vor avea și ei beneficii la Bazin, persoanele cu dizabilități, la fel.

Iată că se poate !!!

Laudă-mă gură, că iți dau friptură!

M-am gândit eu, cu inteligență din dotare, dacă tot mi-a dat D-zeu blog, să-l folosesc și acum.

De ce să mai aștept să scrie presa despre mine și despre rezultatele mele pe plan sportiv? Scriu singur 😉

De ce să fiu eu modest? N-are rost.

Așadar, anul acesta , la clubul unde sunt angajat ca antrenor ( SCM Bacău) , club in cadrul căruia funcționează 15 secții pe ramuri diferite de sport, m-am clasat pe locul al 3-lea in topul primilor 10 cei mai buni sportivi și antrenori.
Mai mult, tot cu sportivul meu, Ronțu Alin, ne regăsim și în topul primilor 10 sportivi ai județului Bacău. Top realizat de către Direcția Județeană de Sport și Tineret.

A dracu’ chielea pe noi. Facem și politică și programe sportive pentru cetățenii orașului și sport de performanță.

Da, laudă-mă gură că iți dau friptură!

Vă mulțumim pentru felicitări și încurajări….In special ‘ dujmanilor’. 🙂

Hai, Bacăul !

Masacrul de la Swimathon

swim

Joia aceasta la Bazinul de Înot a avut loc cea de-a patra ediție a Swimathonului.
O competiție cu scop umanitar unde își dau concursul participanți din tot felul de domenii, dar fără înotătorii încă în activitate care nu au voie să participe… conform regulamentului.

Tribunele aproape pline, 13 echipe, 80 de înotători, opt cauze umanitare.

Subsemnatul a înotat pentru cauza Școlii nr.10. Ca fost elev al acestei școli m-am simțit onorat să particip alături de cei ce au format echipa.

În spiritul stilului pamfletar care predomină blogul meu, vă relatez cum am văzut eu la un moment dat competiția :

Tribunele vuiesc ca motoarele încinse ale tancurilor.
Aglomerație mare. Lume agitată și grăbită.
Urechile încep încet-încet să-mi țâuie de la gălăgie și parcă o grenadă mi-a explodat în față.

Soldații din armata mea se adună cu greu in fața tranșeului ( culoarului) numărul 1.
Cel mai bun prieten al meu, Costel, apare dezbrăcat și cu o burtă mare în față. Pentru autosugestie îmi spun inteligent în gând : Sunt șanse mari să câștigăm războiul !

Apare Andra ( fosta sportivă de performanță) ce pare încă în formă fizică bună. ” Slavă Domnului, îmi zic ! Voi lupta alături de Andra. Costel poa’ să fie bucătarul regimentului „.

Fără să realizez începe bătălia. Unii sar in apa udă, mai greu, parcă observaseră rechinii.
Vine și rândul meu. Înot repede, ca o șalupă. Niciun rechin nu mă poate ajunge. Familia de pe margine mă susține cu înflăcărare. Sunt in formă maximă și niciun inamic nu mă poate învinge. Vom câștiga bătălia, sunt sigur!

După 30 de minute ceva se întâmplă. Am fost trădați.
Comandantul armatei e dispărut în misiune. Ostașii mei încep parcă să dispară și ei…probabil răpuși de inamic. Suntem din ce în ce mai puțini.
Observ, în ceață, cum și pe alte tranșee sunt victime.
Unul este scos cu cârligul din apă. A primit „head shot”.
Altul se chinuie cu greu să iasă din bazinul plin parcă, de sânge . Un coleg încearcă în zadar să-l scoată pe mal.

Prietenul meu Costel are probleme.
– Nu mai pot să respir, îmi zice !

Probabil de la grenadele cu gaz și de la fumul scos de pe țevile tancurilor.

Cred că am fost atins de un glonț. Brațele încep să-mi fie grele. Picioarele îmi amorțesc și respir greu. Nu prea mai aud nimic și văd totul in ceață.

Soția mea a dispărut din mulțime. Resemnat, îmi spun : „Hm, nici n-am murit și m-a și părăsit ! Și n-am apucat să-i trimit nicio scrisoare de pe frontul de luptă…Asta e, rămân până la sfârșit alături de Costel „.

Au trecut 45 de minute. Mă întind pe sol. Pe lângă mine explodează grenadă după grenadă. Ostașii pier călcând parcă pe teren minat.
Carnagiu, oameni gâfâind, femei sacrificate, copii speriați.

E clar, trăiesc pe pielea mea lupta de la Cotul Donului, unde au murit 150.000 de ostași români.

Cineva strigă cu disperare la o portavoce ” Mai sunt doar 5 minute !”

Hm, doar cinci minute??? E enorm de mult ! Îmi doresc să se termine totul acum. Costel să supraviețuiască, eu să-mi găsesc soția, armata mea să câștige războiul. Să fie pace, să crească florile și să ciripească păsărelele în soare.

Cineva ridică steagul. Războiul s-a sfărșit. E pace !!!!

Armatele iși numără răniții și și-i ingrijesc.

Se așterne liniștea pe întreg frontul.

Încep să mă simt mai bine. Auzul și vederea îmi revin. Acum îmi simt mâinile și picioarele.
Mă duc în cortul meu și mă relaxez. Apare Costel, zâmbind : ” Hai, mă, că o fost bine ! Mă bucur că am putut ajuta Școala 10 ! „.

Atunci realizez subit că am greșit. Nu a fost nicio luptă. A fost doar o competiție. Atât eu cât și Costel nu puteam respira de la cârnați și bere, și nu de la grenade și tunuri.
A fost de fapt o competiție frumoasă, nu un război, cu oameni frumoși ce au făcut eforturi frumoase pentru scopuri, tot frumoase.

Și, știu și ce trebuie să fac de acum să nu mă mai simt ce pe front : Să aplic un regim alimentar ca pe vremuri. Să inot mai des. Să mai slăbesc măcar cinci kilograme iar apoi poate n-o să mai confund Swimathonul cu lupta de la Cotul Donului și pe Costel cu bucătarul regimentului.

Eu vă salut……… dulce-acrișor.
Adrian sunt…………….antrenor.