Luchian calcă in picioare candidații mai mici

Screenshot_2016-06-02-11-39-10

Intr-un articol comandat de PNL in ziarul Deşteptarea , Dragoş Luchian ne arată cum ar trebui să funcționeze alegerile democratice.

Lăsând gândirea liberală la uşa redacției ziarului, el afirmă in interviu că din cauza faptului că alegerile se desfăşoară intr-un singur tur, toți votanții ce nu sunt adepți PSD, dar votează alți candidați, să se reorienteze către  PNL…pe logica votului negativ.
Adică toată lumea să uite de tunurile PNL-ului din ultimul deceniu, toți să uităm de halul in care au adus oraşul, şi să inchidem ochii la averile şi ingâmfarea liberalilor ce au asuprit oraşul ca o banda din filmele western.

Dragoş Luchian recunoaşte practic că a pierdut alegerile, spunând că trei procente il despart pe el de cel aflat primul in sondaje .

După alte sondaje diferența ar fi de 10 procente.

Citind interviul din Deşteptarea dar şi cel al Tudoriței Lungu ( copreşedinte PNL ) de la un post tv aservit PNL -ului, in care indeamnă oamenii să nu voteze candidații cu şanse mai mici la fotoliul de primar, imi dau seama cât de nedemocratici şi cât de antiliberali sunt de fapt liberalii.

Mai exact, ei vor ca tânărul Cristian Ghingheş să nu mai intre in CL şi toate voturile lui să se ducă la PNL.
Vor ca nici Cristi Manolache să nu mai aibă consilieri şi nici M10, nici PMP , nici ALDE şi să-i taie aripile şi independentului Melinte.

După gândirea antidemocratică a liberalilor, ei vor un Consiliu Local bicolor….sau monocolor. Ca pe vremea PCR-ului.

Avem nevoie de un Consiliu Local „pestriț” şi fiecare partid cât şi independenții au dreptul la reprezentanți in parlamentul băcăuan.

Sau toate partidele şi candidații  independenti ar trebui să-şi retragă candidatura şi la linia de start a  alegerilor locale să fie prezente doar PNL şi PSD ?

Luchian, pe sistemul : ” Sunt liberal, toți votanții să apeleze la mine ! ”

PS: A, era să uit! PNL a votat pentru alegerile dintr-un singur tur.

PNL Bacău- acum cu mai mult alintaroma

Screenshot_2016-05-24-15-39-22

In campania de la prezidențialele ce au trecut eu am votat cu Victor Ponta. Pentru ca in sufletul meu sunt social. Mai degraba un social liberal.

Ponta nu era perfect, avea de toate…şi bune şi rele…dar neamțul imi era antipatic rău. Aşa mi-a fost tot timpul.

Mi-am exprimat această opinie in anturajul meu, fără nici o reținere.

O campanie mai violentă ca cea de la prezidențiale nu cred că a fost. Cel puțin pe FB.
Tot felul de porcării, poze jignitoare, articole peste articole, ştiri false, acuzații şi injurături, manipulări demne de lumea a 3-a. 

Unele au fost pe bună dreptate altele aruncate pentru manipularea despre care spuneam.
PNL-ul a dominat net o astfel de campanie.

La alegerile locale din 2008 ( dacă nu mă inşel) PNL Bacău impânzise oraşul cu panouri in care ne recomandau să nu dăm oraşul pe mâna jucătorilor de poker şi al penalului Sechelariu. Foarte bine! Aşa am făcut şi i-am ascultat.
Toată campania PNL-ului a fost ca la prezindențiale…..total negativă.

Tudor Gheorghe, maestrul şi românul care umple sălile la toate spectacolele lui,  a fost făcut in toate felurile de liberali pentru că l-a susținut pe Ponta. De Beligan, nu mai spun.
Acum, senatorul Dragoş Luchian il pomeneşte in postările lui de pe FB ce fac referire la Insula de Agrement şi la salcâmii de acolo : ” Când ascult melodia marelui maestru Tudor Gheorghe- Au innebunit salcâmii- imi imaginez cum……bla,bla,bla”

Acum, după ce PNL Bacău a ajuns exact in rolul de partid penal şi cu o sumedenie de oameni importanți din partid cu dosare penale…se alintă. Nu suportă campania negativă şi nu suportă criticile contracandidaților.
Atitudinea feciorelnică ascunde de fapt o perfidenie rar intâlnită şi un fariseism descris perfect in pilda ” Vameşul şi fariseul ”

Eu unul m-am săturat de ingâmfarea asta şi de autosuficiența lor, in acelaşi timp.

Oamenii trebuie să ştie tot ce a făcut banda penelistă in ultimii 12 ani şi că ei trebuie să plece . Le ajunge !!

Deşi n-am votat USL şi am votat Stavarache de două ori, şi am fost păcălit… m-am convins in timp că trebuie să incerc să mă implic. Şi pentru că am văzut impostura, mediocritatea şi nesimțirea penelistă, care mi-au afectat activitatea profesională, aşa am făcut…m-am implicat. Cum nu aveam cum să mă duc tot in tabăra lor ( că ar fi fost chiar culmea) m-am alăturat lui Cosmin Necula şi fac tot ce pot eu să-l ajut să ne scape de penelişti…dar şi să venim cu o schimbare in bine in urbea noastră.
Este o incercare in care am speranțe. Nu-mi reuşeşte…nu mă ține nimeni cu forța. Plec iar in opoziție…deşi nu cred că va fi cazul.

PNL-Bacău, falsitatea are chipul tău!!!!!
 

1000 de motive să votezi Luchian

Screenshot_2016-05-23-16-09-37

Sinopsis.

Arăt j’acuzator cu degetul spre Dragoş Luchian :

1. Este componentul echipei care a secat Bacăul de resurse financiare, la fel cum a secat Insula de agrement de apă.

2. Este discipolul cel mai talentat al lui Stavarache. A fost adus in politica băcăuană de Stavarache şi pus pe rând consilier şi viceprimar. ( a fost la un moment dat singurul vice ).

3. A fost făcut senator de către Stavarache şi trimis la Bucureşti.  Tot Stavarache l-a invățat să se lege la şireturi inainte de a intra in teren.

4. Seamănă leit cu Iohannis şi aplică aceeaşi strategia ….”Fals cu Fals ”

5. Deține un record in construcții : Nu de cel mai rapid bloc construit, nici de cel mai futuristic…ci de cel mai ieftin bloc personal construit. Cu aprox. 200 euro/metru pătrat. In timp ce muritorii il construiesc cu aprox. 500 euro/m.

6. Din păcate ştie administrație. Are o tehnică proastă, deficitară cu deprinderi formate de la penalul Stavarache.
Din experiența de antrenor vă spun că mai bine selectezi un sportiv de la zero, şi il formezi tu…decât să preiei un sportiv de la alt antrenor, cu greşeli tehnice majore, ireparabile. Scoarța cerebrală se „resetează” greu.

7. Ştie să numere până la 7. „Unu,doi,trei,patru,cinci, case…şapte „.

8. Este afacerist. Un afacerist are intotdeauna mirosul banului…il simte cum simte rechinul mirosul de sânge. Vrea să şi-l insuşească şi, instinctiv vrea să işi inmulțească averea. Accesul lui la banul public…un flagel pentru populație.

9. In timp ce era viceprimar, a avut afaceri imobiliare cu fostul prefect Claudiu Şerban…colegi de partid. Imoral.

10. A semnat impreună cu penalul Stavarache pentru inchiderea fabricii Sonoma şi a băut champagnie la deschiderea Cora. Astfel, a desființat 850 locuri de muncă şi a inființat 300. A vândut leul cu 50 de bani. Iar acum ne promite reindustrializarea Bacăului.

11. Este inrudit cu oameni din lumea interlopa şi are in anturajul apropiat cămătari, recuperatori şi foşti hoți de Germania. ( Ca să mai pot ieşi pe stradă, nu dau nume…doar la cerere).

12. A semnat pentru inchiderea Stadionului Municipal.

13. Are stofă de actor.  A jucat in filmul „Hoțul cinstit „. Unde fura tablouri, iar telespectatorul se bucură şi ii ține pumnii ca să nu fie prins.
Apucături ce trebuie eliminate din comportamentul votantului.

14. A tăcut părtaş, viceprimar fiind, in timp ce penalul Stavarache pompa bani către asociațiile sportive prietene PNL-ului, pe legea 350.
Numai Asociaţia Top Sport Bacău a primit din 2007, 27 de milioane de lei, pentru susţinerea echipei de handbal Ştiinţa, chiar dacă nu a avut Certificatul de Identitate Sportivă (CIS), act cerut obligatoriu chiar şi de Consiliul Local Bacău.

15. A participat activ la distrugerea sportului băcăuan. Acum ne promite proiecte.

16. Este complice, pentru că a fost viceprimar in „boala” Spitalului Municipal.
Spitalul Municipal, singurul spital de stat din țară, de dupa ’89,  ce a fost construit de la zero.
Spitalul trebuia să se inaugureze in anul 2012 la alegeri. In campanie li s-au promis oamenilor analize gratuite.
Bineințeles că asta nu s-a intâmplat.

17. Face parte dintr-o generație de politicieni ce a condus Bacăul la pierderea a 10 milioane de euro din fonduri europene, astfel, proiecte ca strada Milcov, Insula de Agrement, etc. au fost lăsate ani la rând in paragină.

18. Are pe lista de consilieri, oameni ce au trăit numai din funcții politice. Oameni ce iau cărat, la propriu,  plasele lui Stavarache iar acum sunt vârfuri de atac in „noua echipă”. In frunte cu megastarul Mircea Fechet. Mai mult, este susținut de penalul Lucian Ciubotaru.

19. Din cauza lui şi a găştii ce a condus Bacăul in ultimii 12 ani, m-am implicat eu in politică, in loc să-mi văd de viața mea sportivă.

20. Ne-a ajutat să rămânem pe cap cu ditamai halda de fosfogips iar acum plantează, electoral, copăcei in parcul Gherăieşti.

Restul motivelor până la 1000, in următoarele articole.

PS: Pt echipa PNL : sudalme şi anateme primesc pe „www.primariabacau.ro”

In spatele unui nepot de succes stă o bunică nervoasă

Screenshot_2016-05-03-21-20-22

Cristian. Ghingheş Cristian.

Băiat tânăr, fercheş, ambițios, maşină, celular.

Cristian este pasionat de administrație, domeniu in care şi are ceva studii pe la o facultă privată… cu sprijinul, firesc,  al lui taticu’.

Unii, mai răutăcioşi, il numesc beizadea, pentru că făcea drifturi cu maşina pe care i-a cumpărat-o tăticu’, sfidând legile bunului simț, dar şi cele de circulație. El nu recunoaşte. Eu nu mă bag şi nici măcar nu pomenesc despre asta, nici nu cred până nu văd. Şi, până la urmă este specific vârstei…e teribilist…la fel şi in politică. Face drifturi.

Ce este cert, este faptul că tânărul Cristian este pasionat de administrație şi are un spirit civic foarte dezvoltat. Dar şi o gură mare…chiar mai mare decât a mea.
Broscuța mică face gura mare.
Asta este adevărul.

Cristian a fost membru PSD, apoi s-a retras. Dreptul lui, iar asta nu inseamnă că incă mai are vreun parti-pris cu PSD-ul.
L-a simpatizat pe Cosmin Necula, ( cel ce i-a tăiat moțul in politică )probabil il mai simpatizează, dar nu realizează….sau poate realizează că n-ar fi un lucru rău, Cosmin este din generația tânără şi poți discuta deschis cu el.

Cristian s-a zbătut pentru pistele de biciclete. I s-a furat ideea apoi, de către liberali. S-a pus ideea lui pe panourile PNL-iste alături de un parc „IMDUSTRIAL”. Nu-i rău. Dar, era corect față de Cristinel să i se pomenească numele. Asta intr-o lume ideală….şi nu „liberală”.

Cristian a avut şi ideea cu scoaterea taxei de cinci lei per pagină, pentru docomentele cerute de către cetățeni de la primărie.
I s-a furat iar ideea de către penelişti, şi după ce lui i s-a refuzat „oferta” in CL, i s-a aprobat candidatului PNL pentru fotoliu de primar…na, asta e!
Oraşul este al lor, dar nu va mai fi!
Toate astea nu ne arată cât de bun este Cristinel, ci cât de slabi sunt liberalii de la primărie.

Acum…zice Cristian, că i s-au „furat” şi semnăturile de susținere de pe lista de susținători pentru candidatura pentru Primăria Bacău, iar BECM a țipat la el că n-are voie să candideze şi l-a pus cu fața la perete.
El, copil răsfățat, s-a zbătut, a plâns, s-a dat cu fundulețul de parchet, a aruncat cu creta in tovarăşa…apoi s-a dus la tribunal cu surioara lui simpatică….apoi chiar la bunica lui.

Şi, după cum se ştie : In spatele oricărui nepoțel de succes, stă o bunicuță nervoasă.

Până aici le-a fost politicului şi autorităților. Auzind bunicuța ce a pățit ăsta micu’ s-a incruntat, şi-a suflecat mânecile şi i-a croşetat repede, pe sobă, un costum de superprimar.

Şi, ca un supererou, Cristinel al nostru, murdărel de chişleag la botic, a zburat până la tribunal şi şi-a câştigat dreptul de a candida. Pentru că are protecția simpaticii bunicuțe, el nu va putea fi oprit decât cu kriptonită, exact ca Superman. Dar, in Bacău nu se găseşte aşa ceva…sau cine ştie,poate pe la cămătari sau valutari.

Acum…Cristian nu va putea fi chiar primar..pentru că incă nu i s-a inchis fontanela de tot, şi incă mai are de invățat de-ale vietii : cum este să te părăsească iubita pentru colegul de bancă, şi chiar să-ți fure banii de pachet. Cum este să rămâi fără bani de Cico şi să-l bei pe datorie, cum este să-ți plăteşti biletul de autobuz din banii tăi şi mai ales cum este să faci ceva pe propriile-ți puteri…chiar şi un om de zăpadă in fața blocului. Şi alte treburi de-astea plictisitoare, dar care te intăresc in viață.

Mie sincer nu mi s-ar fi părut normal ca el sa nu poată candida, ba chiar aş fi semnat pe lista lui de susținători. Este dreptul lui şi şi l-a câştigat. Mi-ar plăcea chiar peste 4 sau 8 ani, când va mai creşte, din toate punctele de vedere, să fie in Consiliul Local…pentru că va merita.

Totuşi, ceva este putred la Cristian.
El se laudă că este mare biciclist şi militează pentru asta.
Din câte ştiu eu, dacă eşti biciclist pasionat nu te ingraşi la vârsta de 21 de ani. Deci, ori mănâncă prea mult,  ( şi, de unde are bani pentru atâta mâncare ??? Pababibaaa…senzațional ! Bani negri! ), ori minte că este pasionat de bicle şi este doar biciclist de ocazie, doar de ochii lumii.

PS: In spatele unui nepoțel de succes, stă o bunicuță nervoasă !

Eu vă salut………dulce-acrişor.
Adrian sunt……………antrenor.

Primarul Stavarache a ajuns de urgență la spital

Screenshot_2016-05-02-15-28-50

Atențiune, urmează un pamflet !

Primarul oraşului nu a fost internat de urgență la spital, din fericire, ci a ajuns la spital, de urgență.

Motivul? După ce a primit in poştă o scrisoare electorală de la Dragoş Luchian, care seamănă leit cu ale lui, din campaniile trecute, asta arătându-i că Luchian are aceeaşi echipă, aceiaşi oameni in spate.
Tot in poştă a putut găsi şi o altă scrisoare care avea gravat pe ea indemnul ” BEM ” . ( Biroul Electoral Permanent, ce il anunța că poate candida pentru fotoliul de primar )

Primarul nostru a urmat sfatul şi s-a apucat să bea. Părăsit de toți, a băut singur.

După două pahare..in plus…copleşit de melancolie şi doborât de dragoste şi dor,  l-a sunat pe fostul partener de suferință…Dragoş Luchian.

– Dragoşe, când văd scrisorile astea şi metodele care sunt vizibil ale mele…mă iau contracțiile ventriculare premature, transpir ambundent, imi curg lacrimile de pot da drumul la Insulă ! Mă rascolesc amintirile….ca pe 3 Sud Est.

-Ehee, ți-aduci aminte ,măi, Romică ce tineri şi frumoşi eram…mai ales eu !?
Şi ce-am imbătrânit şi ce ne-am ramolit, Romică….mai ales tu !

-Dar, tu, tu ți-aduci aminte măi Dragoşe, ce te invățam eu să faci dacă ai să găseşti un portofel cu bani pe jos ?
Nu…nu să-ți faci un bloc, ci să-l duci la poliție….sau măcar la partid.

După această discuție telefonică siropoasă şi două pahare de vin….in plus…. primarul nostru a rupt-o la fugă la Spitalul Municipal. Şi nu pentru că se simțea rău, că şi aşa spitalul este inchis de la deschidere….ci pentru a urca pe acoperiş.

Acolo sus pe acoperişul spitalului este locul unde se ascunde când vrea să plângă şi să se descarce de tristețe şi nervi. Şi numai el are cheia…acesta este şi motivul pentru care nimeni nu poate intra in Spitalul Municipal …nici măcar presa. Cheia este la gâtul primarului Stavarache.

In plus, de pe acoperişul spitalului el poate vedea toate realizările comune ale PNL-ului, făcute din dragoste şi armonie: strada Milcov, meciurile de pe Stadionul Municipal, chiar fără să platească bilet,
Baza Letea, şi chiar pe senatorul Luchian plimbându-se cu hidrobicicleta pe Insulă.

– Dragoşe, eu voi câştiga alegerile !  Lumea mă va vota…pentru că le voi da analize gratuite la pensionari…şi ştii ce ? Vrei să fii iar viceprimarul meu? Promit că apoi te fac iar senator !
-Hai să o luăm de la capăt !  Hai să mai incercăm o dată!

I-a spus in microfonul telefonului, plângând in hohote, sughițând, tremurând ca o răcitură, plin de muci şi cu inima sfâşâiată, primarul Stavarache….prietenului, Dragoş Luchian.

– Nu-mi pot imagina că te voi pierde, deagul meu, Romică !

” Drumurile noastre, poate, se vor intâlni vreodată/ Drumurile şi iubirea, Insula şi fericirea ! ”

A terminat convorbirea, cântând in telefon, senatorul Luchian…

Eu vă salut ……..dulce-acrişor,
Adrian sunt…………..antrenor.

Fraților, să nu vă fie frică de politicieni !!!!

Screenshot_2016-04-02-13-00-19

După nenumaratele probleme pe care le-am intâmpinat in cariera mea de antrenor, angajat la stat, m-am hotărât să nu mai tac.
Şi am inceput să zic. Şi tot zic de nu mă mai pot opri.
După un şef numit politic ( intâmplator PNL ) care a vrut să mă scoată in concediu fără plată, pe mine şi pe alți colegi, după gândirea unui management de aprozar, după un şef tot politic pus, care scria „sivi” in loc de „CV” ,după ce mulți ani destinul mi-a fost incredințat pe mâna unor oameni slabi pregătiți pe domeniul sportului, dar care aveau ca principală trăsătură caracteristică, soldățimea de partid, adică supunerea in fața unui şef de partid , unui ofițer superiror şi atât. (iar ca drept răsplată, primea de la acesta o funcție in care să ne facă noua viața grea) …m-am hotărât să țip.

O parte, mică e drept, 1-2 mai răsăriți şi mai umani, mi-au ințeles atitudinea şi reacțiile de furie.
Au ințeles că eu sunt doar efectul, cauza reală sunt ei…politicienii.

Ceilalți, cei mai „grei”  mă aşteaptă la colț şi aşteaptă să preia primăria, apoi să mă execute.
Nimic nou până acum din gaşca care a condus oraşul Bacău. Gaşcă cu spasme de interlopi.
Din panoplia de amenințări vă relatez doar câteva : – Ce are dacă te antrenezi şi tu in apă rece?
– Nu te pune cu noi, pt că suntem la putere!
– De ce te bagi? Nu-ți imaginezi că s-ar putea să ieşim tot noi ?
– Nu se ştie niciodată cum ajungi cu un şef direct, de la PNL…

S-au dus peste tot pe unde lucrez, chiar şi pe la forurile mai inalte cu care eu colaborez…amenințări, intimidări şi „promisiuni” mi-au fost aplicate cu onoare.
Şi toate acestea doar pentru că indrăznesc să spun adevărul.

Dar, am observat că problema cea mai mare nu sunt ei, politicienii…ci oamenii. Oamenii care discută doar pe la dos şi nu indrăznesc să spună lucrurilor pe nume. Nu inseamnă că trebuie să jignească…ci doar să-şi exprime nemulțumirile.
In mediul meu….antrenorii.
Antrenorii vorbesc prin vestiare şi pe sub apă, dar când este vorba să dăm piept cu vreun politician, nu mai văd unul pe lângă mine.
De multe ori mi-au fost bagatelizate acțiunile mele impotriva conducerii putrede, doar pentru simplu fapt că sunt singurul care strigă tare. 
„Gavriliu, e nebun, este singurul nemulțumit, ceilalți nu au nimic de obiectat!” . Total fals.

Am pretenții de la antrenori să aibă coloana dreaptă, să nu stea ca ghioceii.
Am pretenții că nu sunt mancurtizați şi am pretenții că nu au fost sportivi degeaba. Sportul construieşte oameni diferiți şi curajoşi.

Oamenii, in mediul meu antrenorii, sunt direct vinovați pentru linguşirea politicienilor.
Linguşindu-i le dai putere şi impresia că noi suntem in slujba lor, şi nu invers.

Politicienii vin şi pleacă, funcțiile lor sunt efemere…noi rămânem. Ii votăm să ne reprezinte nu să ne umilească şi să ne facă să ne simțim mici.

După cum spuneam: linguşindu-i , le dăm putere , şi in final noi vom fi cei umiliți.

Dacă eu vreodată voi avea vreo funcție politică, trebuie să mă criticați şi să-mi cereți explicații pentru orice acțiune.

Desigur, şi politicienii au nevoie de respect. Sunt oameni. Nu trebuie să fie huiduiți şi jigniți gratuit. Fără politic am pluti in derivă…ar fi anarhie.

Doar că ei trebuie să realizeze că sunt in slujba cetățeanului şi nu invers.

M-am implicat in politică pentru că fără oameni noi este greu de presupus că vom avea o clasă politică nouă. Nu stiu cât voi reuşi, dar ştiu ce intenții am şi mai ştiu că trebuie să incerc.
Pur şi simplu m-am trezit intr-o dimineață, m-am uitat in oglindă şi nu  am avut alta explicație, decât că trebuie.

Politicienii care au fost şi sunt la putere se supără pe mine când ii critic mai dur, dar ura față de cei de sus, este omagiul involuntar adus de cei de jos, de cei ce se simt umiliți şi folosiți.

Aşa că , dragi antrenori şi nu numai…ridicați capetele plecate!!
Indreptați spinările incovoiate !
Nu mai stați timorați şi complexați in fața politicienilor. !!!

Indiferent care ar fi aceştia.

Fraților, să nu vă fie frică de politicieni !!

Voi ştiți bancul cu Ionuț ?

Screenshot_2016-04-01-23-31-42

Ionuț Tomescu, fostul purtător de cuvânt al primăriei Bacău, a fost prins băut la volan şi a refuzat să se supună probei cu etilotestul dar şi prelevării de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
El a provocat un accident cu pacube materiale, avariind un autovehicul parcat regulamentar. Poliția a sosit imediat la fața locului.
Iată discuția dintre polițist şi Ionuț:

Atențiune, urmează un pamflet !

Polițistul Godină : -Bună seara !

Ionuț:  -Seara..ce faceți măi ciocoflenderilor? Hâc.

-Domnule, dați-vă jos din maşină şi prezentați-mi actele!

-Ați vrut să spuneți ” vă rog”, nu?
-Şi telefonul meu când se descarcă imi spune ” please rechearched”.

-Vă cer scuze…Vă rog să vă dați jos din maşină.

-Nu pot.Hâc !

-De ce?

-Am fost la Gala Invățământului băcăuan ,hâc, să-i fac campanie lui Luchian, şi inainte să urce pe scenă să vorbească, mi-a dat guma lui să i-o țin. Eu nu am avut unde să o pun, că buzunarele mi-s cusute, şi am pus-o pe scaun…apoi, m-am aşezat pe ea şi când am ajuns in maşină m-am lipit de tapițeria asta ieftină.

-Ok. Rămâneți acolo , prezentați-mi actele, vă rog !

-Care acte, hâc, de la vilă ?

-Nu, dom’le..de la maşină.

-Care maşină dom’le, de cafea?

-Eee…d-voastră ați băut alcool…aveți halena specifică.

-Şi ce voiați să fac..să beau parfum?
Sărbătorim şi noi.
-L-am pus pe Fechet, hâc, să desfacă champagna şi am băut-o pe toată, că după alegeri..cine ştie…poate tre’ să punem dopul inapoi…ca Mircea Geoană.

-Vă rog să suflați in etilotest.

-Dar ce dom’le…vreți să-mi demonstrați culmea presiunii ?
-V-o spun eu, este aşa :să sufli in fund unui berbec până i se indreaptă coarnele. Etilotestul n-are coarne.

-Domnule Tomescu, dacă nu suflați sunteți arestat.

-Alooo, hâc, …voi ştiti cine sunt eu?
Sunt cetățean european şi….hâc, pardon, asta era intr-un spot…..
Sunt tovarăş cu Lucian Ciubotaru.
Dacă-l sun, hâc, aranjează el cu medicul legist….mă costă doar o mie de euro.

-Gata, e prea mult ! Vă duc la spital sa-mi dați probe de sânge.

-Băi…tu ştii bancul cu Ionuț ?

-Io nuț’ dau nimic ție, mă. Nici sânge nici acte, nici şpagă …nimic.  Hahahaha…hâc !

Purtătorul de cuvânt al Poliției, Narcisa Butnaru,  spune că, pentru comportamentul lui, petrecărețul Ionuț riscă să fie coleg de celulă cu primarul Stavarache…sau cu orice liberal vrea el….pentru că paleta este largă.

Eu vă salut………..dulce-acrişor.
Adrian sunt………………antrenor.

Bacăul se duce de sub picioarele noastre

Screenshot_2016-02-28-20-03-14

Bacăul este vraişte!!

Lucrări incepute şi abandonate din cauza a tot felul de probleme care mai de care mai inchipuite şi mai neadevarate, (după părerea celor care au condus Bacăul timp de 12 ani ).

Cam toate proiectele pe fonduri europene s-au lăsat cu dosare la DNA.
Averile peneliştilor cresc de la an la an.
Maşini scumpe, afaceri, case, vacanțe şi monopol peste tot ce mişcă in oraş.
Ca şi voi, am urmărit  cu groază emisunea „România te iubesc” ce se difuzează pe canalul ProTv, şi problema haldei de fosfogips de la fostul C.I.C.
Haldă ce a fost lăsată moştenire, printr-un şiretlic balcanic ce speculează lacunele legii, de către milionarul Niculae.

De la primarul Bacăului, Romeo Stavarache până la viceprimarul ( de pe vremea aceea) Dragoş Luchian, şi la fostul prefect Constantin Scripăț ( care a venit cu ideea in CL pentru ca primăria să preia „afacerea” ), toți acum caută scuze şi argumente false să se disculpe de acel munte cu potențial radioactiv.

Prin inginerii tipic româneşti, aleşii noştri ne dau de cap şi ne pun pe gânduri : in ce condiții au acceptat muntele lăsat  de fostul combinat chimic Sofert ?
După ce afacerea a fost preluată de Niculae, muntele ne-a rămas „moştenire” nouă, iar băieții deştepți au modificat actul la notariat, fără să mai cuprindă condițiile de preluare a donației ?

Ce se va intâmpla de fapt cu Everestul radioactiv?

Cine va răspunde de „muntele lui Venus” , al peneliştilor?

Dumnezeule, grămada aia de fosfogisps este imensă şi periculoasă.
Iar aleşii noştri s-au gândit să rezolve situația: s-o ia primăria şi din banii noştri şi ai altor fraieri s-o mute.
Inițial au spus că pe fonduri europene, apoi au inceput s-o bâlbâie. După cele relatate in cadrul emisiunii de pe ProTv.

Mită, interese, şpagi şi burți grase in timp ce doctorii specialişti ne spun că a inceput să crească numărul cazurilor de cancer pulmonar, hepatic, şi alte tulburări grave ce afectează sănătatea oamenilor de rând…muritorii băcăuani.

Cine va răspunde de toate acestea? Când se vor termina toate acțiunile astea de tip mafiot?

Băcău. Acasă. …este de fapt..Proiect pentru Bacău.

Un fel de aceeaşi Mărie cu altă pălărie.

Primăria Bacău mută strada Milcov

Screenshot_2016-02-16-12-15-45

Mai intâi peneliştii au tăiat panglica la şoseaua de centură de vreo două ori, aşa la mişto de ochii alegătorilor, in buza alegerilor ce urmau să vină, dar fără a face lucrarea in sine…ci doar electoral, oferindu-ne o demagogie ieftină.
Apoi, ei peneliştii ne-au promis că bulevardul Milcov va arăta ca bulevardul Champs Elysees.

Bineînțeles că eu cel puțin, votant tâmpit de două ori al peneliştilor, am crezut asta, şi am pus capul pe pernă, liniştit. 

Dar, ceva s-a intâmplat şi după ce au inceput războaiele , iar DNA a planat ca un vultur ce supraveghea acțiunile peneliştilor, totul a intrat nu in lentoare ci in stagnare.

De doi ani de zile, de când au inceput lucrările ,nu-mi mai pot scoate indispensabilii la uscat pe balcon, că din albi se fac gri…de la praful de afară.

De doi ani de zile nu mai pot să conduc maşina cu o singură mâna pe strada mea…ci trebuie să țin volanul strâns cu ambele mâini şi gura larg deschisă ca să nu-mi muşc limba când iau câte o groapă. Şi, tot de doi ani de zile am invățat să injur ca un profesionist.

De doi ani de zile mă ia depresia când văd că pe mijlocul drumului cresc nuferi, şi când văd şi iarbă deasă ce creşte pe şosea, mă duce gândul tot timpul la bancul acela cu Adrian Copilul Minune :
” Ştii cum se şterge Minune la fund după ce face treaba mare ? Aleargă prin iarbă! ”

Ştiu şi eu un personaj politic mic de inălțime, ce poate alerga liniştit prin iarba de pe Milcov.

Iertate fie-mi gândurile de cetățean scârbit!

Când văd cum arată trotuarele, am impresia că parcă au defilat peneliştii cu tancurile pe ele.

Totuşi, la orizont apare şi o veste bună: la bursa zvonurilor se aude că peneliştii vor de fapt să mute strada Milcov.

Este proverbial faptul ca primarul Stavarache se luptă pentru ciolan cu fostul viceprimar, Dragoş Luchian. Ambii vor să pună mâna din nou pe oraş.
Pentru a se linişti războiul, s-a hotărât in Biroul Permanent Municipal al PNL ,  să se impartă oraşul in două.

Astfel, strada Milcov va fi mutată la propriu peste calea Mărăşeşti.
Aşa vom avea şi şosele suspendate dar şi oraşul va fi dat pe din două : o parte pentru Luchian, o partea pentru Stavarache.

Vin alegerile şi cu siguranță ii voi vota din nou.

PS : Milcovul este un râu afluent al Putnei. În 1482, Ștefan cel Mare a așezat Milcovul drept hotar între Muntenia și Moldova.
In 2016, Stavarache şi Luchian au impărțit oraşul in două cu strada Milcov.

Eu vă salut……….dulce-acrişor
Adrian sunt……………antrenor.

De Sf. Ion, Vasile şi-a făcut seppuku

Screenshot_2016-01-07-20-50-47

Ziua de 7 Ianuarie va rămâne in istoria Bacăului, ca fiind cea mai neagră zi din administrația băcăuană.

Viceprimarul Vasile Tescaru şi-a dat demisia din funcție şi se ocupă de campania electorală la nivelul județului Bacău. 

El s-a autosinucis prin deces politic şi va face treabă, acolo unde l-a pus Sf Ionel Palăr ( şăful de la organizația județeană PNL-Bacău)

Cică pe 1 Ianuarie, a acestui an,  de Sf. Vasile, Ionel l-a sunat pe Vasilică al meu şi i-a spus :

-Vasilică, azi e ziua ta, te las, dar de ziua mea, imi faci cadou demisia ta !
-Tre’ să dăm bine la electorat. Să vadă şi ei că facem ceva schimbări. Chiar dacă ar fi să schimbăm pe unul de-al nostru, tot cu unul de-al nostru. Dar dă bine aşa! ”

Când am citit in presa locală ştirea care relata demisia viceprimarului, rănit fiind, o lacrima mi s-a strecurat pe la comisura ochiului, şi o tristețe profundă m-a cuprins.

Vasile era una dintre muzele blogului meu. Frumos, inalt, chipeş şi plin de bune intenții.

Acum,Cătălin Botezatu se poate bucura in intregime de timpul pe care Vasilică il va aloca prezentărilor de lenjerie intimă dar şi promotorii produselor Wella.

In compensație, Consiliul Local Bacău, a votat in unanimitate, ca incepând de astăzi, in  calendarul administrației locale se va gândi in „D.V şi Î.V” ( „După Vasile şi Înainte de Vasile).

O gură rea din primărie mi-a şoptit că de fapt adevăratul motiv care l-a făcut pe Vasilică să-şi dea demisia a fost Cosmin Necula.

Cum Cosmin Necula ? Am intrebat eu ?

Păi cică, Vasilcă a fost auzit vorbind la telefon cu o persoană anume la care Vasile al meu se plângea :

– Şăfu’, Necula ăsta a depus la primărie, 10.000 de semnături de la oameni, pentru ca taxa de salubritate să fie micşorată la jumătate , față de actualul preț.

-Păi, ştiu eu şăfu’  să număr până la 10.000?
-Cum verific eu dacă sunt 10.000 de semnături, atât cât spune deputatul PSD?

-Mai bine imi dau demisia şi il las pe Ilie Bârzu in locul meu…că şi aşa a fost mai de mult membru PSD. Poate se ințeleg mai bine. ”

Administrația locală fără Vasile este ca borşul de fasole fără ceapa roşie, ca omleta fără ouă sau ca saramura fără usturoi.

Ca şi discurs de adio, intr-un interviu la postul de radio Antena Satelor, Vasile Tescaru a declarat :

„Divulgaritatea umanistică a unui om s-ar putea retuşa pe un blastom al nonşalanței nonconformiste intr-un jancalvin. Această republistică interumana s-ar putea repudia pe un anumit tronson umanitar. Aş vrea ca in această zi a unui prohod pe care divinitatea interumana se putea codifica o impărtăşanie pură, s-ar putea restructura pe un anumit disconfort plurirenascentistic umanitar. ”

E clar….du-te , Vasile şi lasă-ne !

Eu vă salut……….. dulce-acrişor.
Adrian sunt……………..antrenor.