Am demisionat din funcția de consilier local

Mulțumesc celor care m-au votat la alegerile locale din iunie 2016.

În cele șapte luni cât am fost consilier local am incercat să îndrept unele nedreptăți in special din domeniul sportului. Domeniu în care eu activez de 30 de ani.

Am reușit să-mi conving colegii pt alinierea premierilor antrenorilor la nivelul celor ale sportivilor. Pentru rezultatele deosebite premiate strict de consiliul local. Excepțiile.
Astfel am eliminat o discriminare, îi pot spune și un HCL învechit și prăfuit.

Refacere și recuperare pentru sportivii de performanță , la Bazinul de Inot…gratis. După niște criterii bine stabilite, zic eu.

Antrenamentele pentru natația de performanță, gratis. Deocamdată doar pentru cluburile de stat, cele fără scop lucrativ.
Lucru foarte important pentru antrenorii de performanță de la secțiile de înot și sărituri.

Festivalul de tineret de la Ruhr și „Bacău-oraș european al sportului” sunt două dintre proiectele în care am fost direct  implicat și în care mă voi implica pentru a le duce la pune în aplicare. Atât cât va ține de mine.

Am participat la workshop-uri și ședințe pe teme sportive atât în București cât și în Germania.

Și cel mai important : l-am făcut pe instructorul Pilat să nu mai țipe la copii și la publicul din Bazin. 🙂

În toate aceste proiecte am fost implicat intr-un fel sau altul. În unele direct in altele cu sprijinul colegilor mei.  În frunte , bineînțeles, cu primarul orașului, Cosmin Necula.

Nu e mult dar nici puțin. Sunt încă foarte multe lucruri de făcut. Foarte multe.

Am hotărât să candidez pentru funcția de director al Clubului Sportiv Știința Municipal Bacău ( club al primăriei).

Candidatura mea pe acest post vine cu convingerea că la acest club se pot face lucruri frumoase, in special pentru copiii Bacăului, dar nu numai.
Foarte multe lucruri ( dar nu toate) care s-au întâmplat la acel club eu le consider anormale. Mai ales până în anul 2015.

PS : pt detractorii mei : (și sunt câțiva pe care i-am câștigat cu sudoarea frunții și prin blogul meu in special de pamflet ) … voi continua sa scriu pamflet atât cât îmi va permite timpul.

Hai, Bacăul!

5 păreri la “Am demisionat din funcția de consilier local

  1. Felicitari pentru tot ce ati facut pana acum!!!Va doresc mult succes pentru a castiga noul post si sa va indepliniti toate promisiunile!!Noi,cei ce v-am votat,o sa va fim alaturi si sa dea Dumnezeu sa rezolvati cat mai multe!!Ganduri bune si multa inspiratie si pentru ceea ce scrieti!!Citesc cu drag si admiratie!!!O seara frumoasa si un weekend minunat alaturi de cei dragi!!!

  2. Pingback: Adrian Gavriliu a demisionat din Consiliul local | Deșteptarea | Moldova24

Lasă un răspuns la Todiros Mariana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *