Incep să simt, pe pielea copilului meu, cum in România, copilul este făcut pentru şcoală, şi nu şcoala pentru copil.

Incep să simt cum copilul meu trebuie să corespundă unor cerințe şi şă lucreze după un şablon, in loc să i se găsească lui modalitatea la care se poate el adapta.
Incep să simt, având copilul in clasa 1, cum i se taie aripile şi cum i se cere să invețe , nu să ințeleagă.

Incep să simt concurența dintre părinți şi dintre copiii din clasa.
Incep să simt cum copilul meu este pregătit pentru eşec. Cum i se spune prin acele calificate că nu este bun şi că este vinovat.

Simt cum uşor-uşor, sistemul românesc de invățământ ii va impune ca la liceu să nu-i mai placă şcoala.
Simt cum programa şcolară sufocă efectiv copiii, şi cum le taie elanul.

Simt cum dacă un elev de clasa 1 nu corespunde cerințelor, EL este vinovat. Dacă un elev casca la ore, tot el este vinovat. Dacă un copil nu ințelege ceva, tot el este vinovat.

Fals !!!! Total fals.

Şcoala trebuie să găsească modalități ca fiecare copil să ințeleagă şi ca orele să fie interesante. Copiii sunt naturali şi sinceri, ei nu ştiu să se ascundă.

Sistemul trebuie să se adapteze după copil şi nu invers.

Prefer un sistem gândit individual, un sistem piramidal, prin care copiilor să li se ceară treptat , din ce in ce mai mult. De la clasa zero până la facultate.

Prefer un sistem in care să nu se bage informații copiilor pe gât, ca intr-o sticlă de iaurt. Prefer un sistem in care să li se implementeze copiilor că sunt cei mai buni şi că vor reuşi tot ce işi propun ei.

Prefer un sistem in care programa şcolara să nu pună presiune nici pe invățători şi care să le permită să şi pună in aplicare imaginația şi intuiția.

Pentru o scurtă perioadă am antrenat in Canada, in oraşul London.
Una dintre sportivele din acel lot mi-a explicat cum la liceu, ea singură avea oportunitatea sa-şi aşeze materiile pe trimestre, după bunul plac. Era in situația in care ea in ultimul semestru avea discipline precum: Educație Fizică, Muzică, Istorie şi Desen. Asta trebuia să studieze ea in intreg ultim semestru. Sistemul le dădea voie să işi aşeze cum vor materiile pe intreg anul.

In Noua Zeelandă , unde am antrenat pentru o perioadă de trei luni copilaşul de 9 ani al familiei ce m-a găzduit ,  avea probleme de adaptare şi nu reuşea să facă ce i se cerea. Imediat s-a analizat problema iar copilului i s-a gândit un program special care să ii stârnească curiozitatea şi care il facea să zâmbească.

Neozeelandezii consideră că un copil fericit trebuie să zâmbească tot timpul,  iar ei vor ca ai lor elevi să plece zâmbind de la şcoală, nu sub gândurile că ii vor certa părinții pentru o notă slabă.

Da, copiii trebuie să plece zâmbind de la şcoală, copiii trebuie să fie fericiți iar procesul şi metodele de predare trebuie să fie relaxate şi pe ințelesul tuturor.
Iar noi părinții trebuie să le spunem cât de mult ii iubim mai ales atunci când greşesc şi când se simt vinovați.

Sper intr-un sistem in care copilul să fie centrul atenție. Copilul luat individual după capacitatea lui de ințelegere şi după sensibilitatea fiecăruia.

Sper intr-un sistem care să scoată la iveală tipurile de inteligență ale fiecărui copil, şi pe ele să se axeze. (1. Inteligență matematică şi rațională. 2. Inteligență spațială. 3. Inteligență verbală-lingvistică. 4. Inteligență muzicală. 5. Inteligență motrică-sportivă. 6 Inteligență interpersonală. 7. Inteligență intrapersonală. )

Pentru că:  „Dacă judecăm un peşte după capacitatea lui de a se cățăra in copaci, o să-i spunem toată viața că este un submediocru ” .