Când sunt dați afară, incompetenții urlă cel mai tare

De șapte luni sunt directorul clubului sportiv al primăriei.
Încă din prima zi de directorat am fost avertizat să scap de un șarpe. Un om despre care mi se spunea că are caracter indoielnic. De la antrenori, la oameni din presa , m-au avertizat să fiu atent cu Victor Eugen Mihai. Un caricaturist a cărui cea mai reușită caricatură este chiar persoana sa.

Nu m-am luat după gura lumii și am zis să-i dau mai multe șanse deși știam că este un om dator vândut unor antrenori și oameni politici.

Șarpele din imagine avea un contract de consiliere media.
El scria niște telegrame scurte pe site-ul clubului primăriei de ochii lumii dar, în paralel , pe banii clubului, era trimis în deplasări la competiții sportive. Cu materialul acumulat își dezvolta de fapt, site-ul lui personal. Păpa bine, dormea bine, echipament sportiv asigurat, mai încasa și un plic (cu câte o felicitare) de la antrenorul care trebuia, și viața era frumoasă.

Șarpele se credea moștenitorul clubului de partid și nu accepta să se apropie altcineva de el.

Acum, șarpele este supărat tot și a jurat răzbunare.

Micul incompetent, in urma unor critici de ale mele când îi reproșam că scrie articole pe site-ul clubului, (cu dedicație ca la lăutari ) a mărturisit că îi este dator acelui antrenor căruia îi ridica nejustificat ode. Și că acel antrenor i-a dat banii pentru un proces pe care șarpele  îl are cu clubul sportiv.  Proces cu care s-a ales  In urma unui control al Curții de Conturi și un raport final care spunea  că șarpele a încasat bani ilegal de la clubul sportiv.

Cu proces, cu bani încasați ilegal de la clubul sportiv al primăriei (conform raportului Curții de Conturi, după cum spuneam) venea ca un milog, lună de lună să îi măresc salariul. Bineînțeles că nu am făcut-o.

Prietenul și sclavul lui Gabriel Lupu Stanica, liberalul care a condus acest club înaintea mea, domnul șarpe s-a dezlănțuit după ce a fost dat afară și a început să scrie gogoși și exagerări.
Chiar a făcut un cont fals pe FB, unde muncește mai mult decât muncea la clubul sportiv, pentru a scrie minciuni despre mine. Bărbat adevărat !

Este foarte posibil să îl dau in judecată.

Un consilier media care nu a fost in stare să lucreze la identitatea clubului. Să conceapă un imn, o mascotă, un nume care să nu creeze confuzii, lucruri absolut firești pentru un club care se vrea profesionist… nu poate decât să fie concediat. Un consilier media a cărui obsesie erau pliantele de mii de lei aruncate pe jos prin sală, la meciuri, a ieșit la atac. 🙂

Frumușelul din imagine după ce a fost concediat a fugit cu laptop-ul clubului, un hard extern, un card de memorie și un microfon, pe care a refuzat să le mai înapoieze. Asta spune multe despre cine este el de fapt.

Pentru asta are o plângere la poliție.

Deși știam că nu va fi ușor să conduc clubul sportiv, nu mă așteptam ca în lumea sportului să fie astfel de oameni a căror pasiune și prioritate este banul.

PS : Caracterul unui om se vede întotdeauna la sfârșitul relației.

Sportul băcăuan încotro?

Sportul, atât în România cât și în orașul nostru, Bacău, suferă. Infrastructura ne omoară și lipsurile sunt multe. De ce? Eu nu pot da un răspuns final, dar pot să-mi dau cu părerea.

Cred că foarte mulți ani ne-am uitat într-o direcție greșită și banii, foarte mulți la număr, s-au cheltuit pe investiții pe termen scurt. Insăși activitatea sportivă fiind de multe ori o investiție pe termen scurt.

Personal conduc un club al municipiului care până să ocup eu postul de director nu avea viziunea selecției copiilor băcăuani și 75% dintre sportivii clubului erau aduși de la alte cluburi sportive din țară…. bineînțeles pe banii băcăuanilor. Dacă un club finanțat din banii contribuabililor nu poate sprijini copiii băcăuani, atunci cine trebuie să o facă?

A venit momentul unui restart. A venit momentul să trecem cu franchețe și sânge rece peste comoditatea UNOR antrenori și peste interesul lor primordial ….banii.

Idiosincrazia UNOR antrenori față de acest restart se poate simți pe rețelele de socializare.

Este clar că de la nivel național, alții, poate mai deștepți ca noi, spun că epoca asociațiilor private întreținute în bloc de la stat a încetat. Există această viziune corectă, pe care nimeni n-a avut temeritatea să o aplice până acum.

De mulți ani, zeci de asociații s-au transformat în zombi, adevărate asociații moarte, de partid, care emit acte și finanțează loturi mediocre în pregătire.

Problema nu sunt neapărat banii risipiți de asociațiile sportive, care-s puțini, ci faptul că se întreține o stare păguboasă, un monopol al incompetențelor.

E puțin probabil să revenim în top la Jocurile Olimpice și la Campionatele Mondiale câtă vreme banii sunt garantați și ei iau calea unei performanțe fictive ca semnificație.

Este vorba despre osificare. Și despre împiedicarea evoluției.

Foștii șefi ai Comitetului Olimpic Sportiv Român, Octavian Morariu și Ioan Dobrescu, aveau dreptate când spuneau, încă de la Londra 2012, că baza de finanțare a performanței trebuie să vină din zona privată, iar bugetele MTS, a cluburilor și a asociaților de acum ar trebui să fie dedicat sportului PENTRU COPII ȘI JUNIORI.

Din proprie experiență spun, cât de greu mi-a fost să găsesc antrenori de copii care să depisteze, să selecteze și să formeze grupe de copii.
Am reușit în șase luni să aduc la clubul primăriei 150 de copii. Nu am realizat minuni. Numărul incă este foarte mic, dar , este un inceput și am depășit cu mult nivelul de copii legitimați până acum la Clubul Municipal, care se apropia de zero.

Este momentul unui restart, este momentul de întârire a infrastructurii ( ce necesită timp și răbdare) este momentul decuplării mediocrității de la buget. O idee care există în mintea multora, însă stă acolo și așteaptă.

Cred că proiectele pe legea 350 pentru sportul de performanță, cea a finanțărilor nerambursabile de la stat , trebuie să dispară. Noile contracte cadru pentru activitatea sportivă trebuie să le ia locul iar banii din mediul privat trebuie să sprijine echipele de seniori de fotbal, volei, handbal, etc.

Prima inițiativă pentru antrenori, in CL

Screenshot_2016-08-23-13-05-43

Sunt consilier local, votat pe listele PSD-ului la alegerile locale ce tocmai au trecut.

Bineințeles că impreună cu colegii mei suntem responsabili de toate problemele municipiului Bacău.
Dar, domeniul meu de suflet este sportul, eu insumi fiind in fenomenul sportiv de 30 de ani. Mai intâi ca sportiv de performanță, apoi ca antrenor de lot național.

In şedința extraordinară ce s-a desfăşurat miercurea trecută la Centrul de Afaceri, ar fi trebuit să am prima mea inițiativă din acest mandat.

Spun ar fi trebuit, pentru că m-am retras ca şi inițiator din acest demers.

Inițiativa mea propunea modificarea HCL 147/2008, care printre altele prevede că antrenorul premiat pentru rezultate deosebite, primeşte 50% din suma incasată de sportiv. I-am prezentat şi primarului oraşului, Cosmin Necula, situația. A ințeles şi a achiesat fără să stea pe gânduri.

In această speță se evidențiază doua aspecte clare :

1. De moralitate şi echitate :
 Eforturile şi sacrificiile antrenorilor sunt cel puțin egale cu cele ale sportivilor. In primul rând, antrenorul este cel ce depistează valorile. El  descoperă şi şlefuieşte.
Antrenorul este cel  ce pentru un salariu foarte mic işi lasă copilul acasă şi petrece mai mult timp cu sportivul, atât la antrenamente cât şi  in cantonamentele de pregătire.
Antrenorul este cel ce este luat la intrebări in cazul unui rezultat prost şi este lăsat in umbră in cazul unui rezultat bun ( excepție face fotbalul) .
Desigur că nici antrenorul nu ar fi un antrenor cu rezultate bune dacă nu ar fi sportivul talentat şi muncitor şi dacă nu ar face un efort fizic dus la extrem, de cele mai multe ori.
Tocmai de aceea vorbesc de egalitate, echitate.

2. Cadrul legal :
Hotararea de Guvern 1447/2007 privind normele financiare ale activității sportive, spune clar că antrenorul poate fi premiat cu suma egală primită de sportiv.

Mai mult, in toate situațiile : Gala sportului băcăuan ( ce se desfăşoară sub egida CL) , premieri efectuate de Ministerul Sportului, de către cluburi, C.J., antrenorul primeşte premiul egal cu cel al sportivului.

Aşadar, consider oportună modificarea H.C.L. 147 din 2008, cu atât mai mult cu cât in niciun caz nu este in detrimentul sportivului ci doar permite recunoaşterea meritelor antrenorului. Parteneriatului sportiv-antrenor trebuie să fie echitabil.

Pentru că au fost rumori in spatele acestui demers şi pentru a nu lăsa loc de interpretări celor ce fac opoziție bezmetică, de dragul de a fi contra, am renunțat in a fi eu inițiatorul acestui proiect şi am predat-o altor doi colegi de ai mei ( Codrin Costan şi Doina Dragomir ) Ei au dus inițiativa până la capat. La rândul lor ei fiind iubitori de sport si in asentiment cu mine,subscriind demersului meu.
Deşi eram departe de a fi incompatibil (cum exclamau detractorii mei) la momentul inițiativei iar demersul meu era perfect legal.
Aş fi putut fi in dificultate dacă aş fi fost eu la rândul meu premiat ca antrenor. Lucru care nu s-a intâmplat. Inițiativa este pentru toți antrenorii ce ajung la rezultate deosebite şi care fac cinste oraşului nostru şi nu pentru „PFA Gavriliu Adrian”.

Interesul meu ce se invârtea in jurul acestei inițiative a fost de a indrepta o inechitate, pentru că eu ştiu foarte bine trăirile, sentimentele , sacrificiile şi viața, atât a antrenorilor cât şi a sportivilor.

Inițiativa de modificare a HCL 147/2008, a fost votată pozitiv in plen, atât de consilierii locali ai PSD cât şi de cei de la PNL şi PSRO, iar antrenorii cu rezultate deosebite pot fi premiați de acum, la fel ca şi sportivii.

Povestea continua…

Stavarache al meu şi „Cristosul mamii voastre de nemernici ! „

22

Acesta este titlul poeziei lui Adrian Păunescu, pe care l-am spus în minte ani la rând.
Ştiu, pare dur, dar nu este. Pot găsi mai dure. Nu mai este loc de diplomație şi nici de modestie.
Nu, nu pot să tac, e prea mult.

Am spus acest titlu în minte de fiecare dată când am avut de înfruntat sistemul putred al sportului de performanță.

De fiecare dată când la Bacău am fost nedreptățiți şi şutați de tot felul de conducători din sport care mai de care mai anti-sport, doar cu interese de partid.

Am zis în minte ” Cristosul mamii voastre de nemernici !”  de fiecare dată când nu ați respectat munca şi sudoare copiilor băcăuani.
De fiecare dată când ați pus numai banii pe primul loc. Banii care vă reveneau vouă.

Am recitat ” Cristosul mamii voastre de nemernici ! ” când vedeam cum aruncați bani prin legea 350 pentru asociațiile sportive prietene şi clintelare care nu aveau niciun punct comun cu înalta performanță iar secția de natație care avea 5 sportivi în loturile naționale, se zbătea în penurie.

Am recitat ” Cristosul mamii voastre de nemernici ! ” de fiecare dată când imi spuneați că nu sunt bani pentru natație şi că bazinul e mare consumator de energie,  ce vă aduce în cutia poştală , facturi mari. Cât de nemernic tre’  să fii să vrei să rentabilizezi un bazin care se vrea olimpic !?!?

Cât de nemernic tre’ sa fii să vrei să scoți bani dintr-un bazin unde au fost atâția şi atâția campioni !? (  europeni, mondiali şi participanți la 4 ediții ale Jocurilor Olimpice ). Sportul de performanță trebuie susținut şi din banii consiliului. Copiii băcăuani vă fac cinste peste mări şi țări ca să puteți voi să vă asociați cu imaginea lor de campioni.

Am spus ” Cristosul mamii voastre de nemernici” când ați dezbinat antrenorii şi ați băgat ura între ei.

Spun în gând ” Cristosul mamii voastre de nemernici !”  tot timpul când văd cum umiliți antrenorii şi sportivii. Şi le aruncați doar câte un os ce mai rămâne de la ospățul vostru.

Am recitat cu intonație ” Cristosul mamii voastre de nemernici ! ” când unul dintre sportivi a alunecat pe trambulina, prost întreținută de conducerea ( putredă) a bazinului de înot,  suferind un accident grav la cap. Şi nu s-a luat nicio măsură. De 5 ani de zile fac referate şi mă rog în genunchi să puneți o suprafață regulamentară şi nealunecoasă…şi degeaba.

Am spus în gând titlul poeziei ” Cristisul mamii voastre de nemernici !” când ați furat milioane de dolari din bugetul alocat sportului şi nu ați investit nimic în infrastructură şi în sportul de masă.
Când ați renovatul bazinul şi ați distrus toate sălile de pregătire ale natația de performanță.

Spun în gând ” Cristosul mamii voastre de nemernici !”  tot timpul când vă văd că nu apreciați că Bacăul are copii talentați care trebuie doar descoperiți şi susținuți până la capăt.

Medalia mea de bronz pe care am obținut-o la Moscova ( la Campionatele Europene de juniori ) , medalie ce nu a mai fost câştigată de România la probele masculine de sărituri în apă, de 15 ani, este doar una, dar vă spun metaforic ” nemernicilor ” , sunt zeci de copii care au potențial imens de rezultate frumoase şi care se pierd sau zac în penuria sportului băcăuan.

Şi, dacă imi permiteți, dragi politicieni care v-ati ocupat direct de sportul băcăuan, am să inchei cu o strofă şi în acelaşi timp un sfat , tot din poezia lui Adrian Paunescu :
 
„Băgaţi viteză, că vă trece anul
Şi s-a scurtat şi s-a-nvechit ciolanul.
Şi ce vă pot eu spune la plecare
Decât lozinca lui Fănuş cel mare:

Nenorociţilor, se rupe şnurul,
“La muncă, la bătut ţăruşi cu curul !”

Acest articol nu este un pamflet şi este scris din suflet şi cu multă dragoste.

SOS natatia bacauana!!!!!

Primaria sustine sportul bacauan!!

Asa scrie pe toate bannerele din salile si terenurile de joc unde se desfasoara competitii si meciuri de anvergura.

Bullshit!!! Primaria sustine doar o parte a sportului bacauan…cel de casa. Cel unde conducatorii stau drepti in fata sultanului. Cu greu m-am abtinut la ultima gala sportiva (Gala Sportului Bacauan) care a fost organizata sub patronatul Primariei Bacau, sa nu rabufnesc. Am mai facut-o pe la emisiunile televizate de la posturi locale… sau prin ziare. Dar ce ma manca limba sa strig tare: Butaforieeeee!!! Am fost laş… recunosc!

Sa va dau un exemplu de sustinere a sportului de performanta:
Sectia de natiatie a SCM Bacau (sarituri in apa si inot) risca ca la sfarsitul lunii sa i se interzica accesul pentru antrenament in bazine… De ce?

Conducerea SCM a inaintat o cerere catre Primarie (Directia Administrare Baze Sportive) in luna iunie… prin care cerea sa se absolve plata chiriilor bazinelor celor doua sectii. Chirie stabilita de catre Consiliul Local. Din motiv ca bugetul celor doua sectii cat si a clubului a fost mai mic cu 50% fata de anul trecut. Deci se cerea un fel de clementa.

Raspunsul a venit promt si rece si prin care se transmitea ca tarifele pentru chiria celor doua bazine au fost hotarate de catre  Consiliul Local si ca SCM Bacau trebuie sa-si plateasca darile iar Primaria nu poate ajuta cu nimic clubul fanion al municipiului, club ce apartine de Ministerul Tineretului si Sportului (club devenit oarecum rival, inexplicabil, clubului Primariei).

Pentru ca s-a ales buna desfasurare a activitatii sportive pe cele doua sectii (indemnizatia lunara a sportivilor, participarea la competitii, medicamentatie etc)… SCM Bacau nu a mai avut banii necesari in buget pentru plata restantelor catre Primarie. Asa ca,  conducerea clubului s-a trezit cu un ultimatum. Pana la finele acestei luni ( octombrie) daca nu se face plata… venim cu oastea!!

Eu acum spun: Si Stefan cel Mare platea bir turcilor… dar era sufletist Mohammed si se mai puteau negocia unii termeni. Daca cluburilor private de inot (doua la numar), cele simpatice primariei, li se permite cam orice in bazin (din punct de vedere financiar), de ce pentru SCM Bacau, unde este adevarata performanta (sportivi in loturile nationale de juniori si seniori) nu se poate gasi o solutie?

Daca domnul primar sta in arest la domiciuliu si duce o viata sanatoasa cu gratare, limonada si odihna… natatia sta in stres. Mila sultane!… Daca nu avem bani, nu ne rapiti copiii! Nu ni-i trimiteti pe câmpul de lupta sa lupte pentru voi (pentru SCM Stiinta Municipal Bacau).

Maria ta, nu uita: „Primaria sustine sportul bacauan!” … nu de partid.

Spunea „Mohammed” ca bazinul de inot va fi ca la Montreal. :)) dar mai are putin si se darama cosmelia (instalatia de clorificare a apei nu functioneaza… se arunca clor cu galetile in apa, instalatia de aerisire nu functioneaza normal, ba e prea cald, ba e prea rece… una din saune luase foc la un moment dat, hartie igienica la baie… doar de sarbatori). Cam cum se face si cu Spitalul Municipal… s-a luat aparatura moderna si scumpa care iese din garantie fara ca macar spitalul sa fie functioal. Oleac’ de incompetenta se poate vedea cu ochiul liber (lucru facut electoral, sa mai luam niste voturi) ROMANIA LUCRULUI BINE FACUT!!! … utopie PNL-ista.

Lasati sportul de performanta sa nu sufere daca nu are  conducerea de doctrina PNL-ista!
Sustineti sportivii bacauani, nascuti si crescuti in Bacau, de care Bacovia ar fi mandru!
Puneti oameni competenti sa administreze bazele sportive!
NU incercati sa rentabilizati bazinul, ca nu veti reusi… el a fost conceput pentru performanta si pentru agrement, pentru sanatatea copiilor si a cetatenilor.
Primaria trebuie sa-l finanteze in continuare, doar platim taxe.
Si puneti hartie igienica la toaleta, macar cand trece primarul pe acolo!
Altfel, schimbati sloganul in: „Primaria sustine sportul de partid!” si „Romania lucrului naşpa facut”

PS: Daca v-am suparat imi cer scuze, dar va rog sa nu ne puneti rechini in bazin!