Testament. Las tot ce-i bun, primarului Stava

Screenshot_2015-07-15-23-34-44

Nu, nu plec pe lumea cealaltă.
Plec doar  în altă lume, da, la Campionatele Mondiale de natație , Kazan-2015.

O lume civilizată, curată şi talentată.
O intrecere sportivă intre cei mai buni din lume.
O lume unde fairplay-ul, respectul şi valoare individuală, este peste tot.

Calificarea şi participare la aceste Campionate Mondiale de seniori, este o realizare mare şi o mândrie pentru secția noastră de sărituri în apă, secție in cadrul clubului S.C.M Bacău.

Se ştie că foarte puțini sportivi ajung la un nivel atât de ridicat. Cred că 1 la câteva mii ,dintre sportivii selecționați să practice natația.

Sportivul meu, Cozma Cătălin şi Aiacoboae Mara ( antr. Neagu Mihaela)  vor reprezenta România şi Bacăul la aceste Campionate Mondiale.

Eu acum, plec trist din oraşul lui Stava….pardon, Bacovia şi las in urmă, un testament.
Pentru că am suflet de mamă, îi las patronului oraşului, tot.

Ca simplu cetățean al Bacăului, ii las lui Stava , strada Milcov, să se tragă cu căruța pe ea.

Ii las frumusețe de Sală Polivalentă ( groapa din C.F.R ). Să se joace cu Vasilică Pescaru, acolo.

Ii las lui Stava, Spitalul Municipal , să se trateze el acolo când ia capuşe de la Insula de agrement.

Ii las lui Stava al meu, tot praful din oraş. Să îl inhaleze el .

Ii las lui Stava moştenire, toți omuleții mici de tinichea, pe care şi-i ține în funcții cheie, tocmai pentru a-i putea controla uşor. Oameni bine instruiți…pardon, dresați.

Ii las lui Stava onoare de a fi injurat de către toți oamenii ancorați în realitate.

Ii las lui Stava plăcerea de a merge pe stradă şi să dea mâna cu oamenii, de parcă ar avea uşoare tulburări psihice.
Poate intr-o zi, va da mâna cu cine nu trebuie şi o să-i troznească falangele.

Ii las lui Stava şi cele trei dosare pe care le are. Să fie primit !
Mare performer, are mai multe decât Seche’. Ambițios, l-a intrecut.

Ii las lui Stava’ plăcerea şi onoarea de a ne fi cunoscut.

Asta doar pentru zece zile, când mă intorc, cu siguranță strada Milcov va fi ca Champs Elyzee.

Sala Polivalenta, ca la Montreal.
Insula de agrement, ca la Disneyland.
Spitalul Municipal ca-n Berlin.
Va avea in funcții cheie, tehnocrați.
Şi nu va mai merge pe străzi chiaun, ci vor veni oamenii la el să-i mulțumească.

„Şi dacă plec, tu cui rămâi,
Cui ai să rămâi ?
Cine te-o mai săruta,
Cin’ te-o-mbrățişa ? ”

Să fiți cuminți……………………..şi fără frică…………………………………….Stava, mă iubeşte, nu-mi poartă pică.

4 păreri la “Testament. Las tot ce-i bun, primarului Stava

  1. adrian! Tu ai un stil special si interesant de a spune lucrurilor pe nume. Te felicit. Nu multi au talentul tau in Bc.
    Am observat ca ai si rezultate notabile in meseria ta. Un om ca tine’cred ca ar trebui sa faca un pas in fata si sa intre in politica. E nevoie de asta. Gandeste te la asta. Cat despre Spagarache…..ce dracu sa mai zic ???? E penibil. Te salut si succes in tot ceea ce faci. Iti apreciez curajul.

Lasă un răspuns la Adrian Gavriliu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *