Nu ne mai jigniți inteligența, domnule primar !!!

22

Mă uit pe geam. Stau pe strada Milcov.
Nu-mi pot pune rufele pe balcon sau la geam, că cele albe, intr-o oră sunt gri.
Nu pot sta cu geamul deschis că se pune praful pe mobilă in 5 minute.
Am senzația că nu pot respira şi că fac astm.
Nu găsesc eufemismele necesare să inlocuiesc injurăturile pe care vi le adresez când mă uit pe geam şi văd ” tranşeele Milcov ”

Nu pot să parchez decât printre blocuri şi acolo după ce mă  trag de păr cu vreo două doamne octogenare.

Mi-am indoit pragurile la maşină in bordurile sparte care au ajuns până in stradă.
Mă ia depresia şi-mi vine să mă mut din oraş, țară, planetă.
Cu siguranță in următorii ani, unul dintre noi doi va pleca. Sper să fiți d-voastră.
Apa la robinet se opreşte o dată la trei luni, de-mi vine să aduc vasele nespălate in fața primăriei. Asta am să fac următoarea dată când nu am apă la robinet. Aduc eu, impreună cu toată familia mea, vasele in fața biroului d-voastră.

Eu am noroc că mai pot face duş la bazinul de inot ( unde lucrez ) dar cred ca intr-o bună zi nici acolo nu voi mai avea acces. Sunt pregătit pentru stilul mafiot al peneliştilor din garda d-voastra personală, care au pus stăpânire pe oraş. Din fericire mai sunt şi oameni buni in PNL-Bacău, dar aceia nu sunt pe placul d-voastră.

Vă văd prin parc domnule primar cum vă gudurați pe lângă pensionari. Sunteți uşor penibil.( ca să fiu băiat cu bun simț).
Le-ati făcut ” Club 60 +” şi vă dați pe lângă ei. Profitați de bunul simț şi de inocența lor.
De ce nu veniți , domnule primar şi printre tineri ? Haideți să discutăm !
Să ne spuneți d-voastră cum dati câştig la licitații firmelor din afara oraşului şi restricționați, astfel,  locurile din muncă din Bacău.

Vă invit pe strada Milcov la o dezbatere cu cetățenii de acolo. Nu vă mai plimbați prin parc.

De ce ne jigniți inteligența, domnule primar ??

Dacă aveți impresia că după ce v-ati umplut buzunarele cu bani iar acum incercați să fiți corect şi să ne prostiți cu fel de fel de lucrări menite să aducă doar voturi…Vă inselați !
Este ca şi cum ai bate o femeie care a avut incredere in tine, ii umfli ochii, ii scoți dinții şi ii rupi coastele cu pumnii, ca mai apoi să ii ceri scuze şi să-i duci flori.

Adunați-i pe Goian, Cenuşă, Gabriel Lupu Stanica, etc…dați toți banii inapoi după care poate vă vom ierta.

De ce ne jigniți inteligența, domnule primar ???

Dacă credeți că veți deschide insula inainte de alegeri, astfel să vă dăm votul nostru, vă inşelați.

Dacă puteți păcăli câțiva pensionari naivi, datorită bunătății lor şi cicatricelor sufleteşti pe care le-a lăsat viața pe inimile lor….pe noi, tinerii, nu ne puteți păcăli.

Mă simt jignit domnule primar. Imi jigniți inteligența.

Oricine ar veni in locul d-voastră la primărie,  ar fi mai bun. Suferiți  din păcate de un sindrom malign :  „sindromul celui de-al treilea mandat” .

Vă dau un sfat din viața sportivă : ”  ca şi campion, nu  trebuie să participi in competiții până ajungi la popularitate zero şi până te bat toți adversarii !” .
Nu rămâneți până veți fi scos cu huiduieli din primărie ca defunctul Sechelariu…retrageți-vă cu o minimă demnitate.
Plecați cât incă vă mai apreciază câțiva pensionari. Lăsați oraşul in pace şi nu ne mai jigniți inteligența.

Vreau ca al meu copil să traiască intr-un oraş curat, nu intr-un şantier continuu.

Vă rog, pentru ultima oara : Terminați strada Milcov,dați banii inapoi care v-au ingrăşat conturile, lăsați Bacăul in pace şi…Nu ne mai jigniți inteligența !!

13 păreri la “Nu ne mai jigniți inteligența, domnule primar !!!

  1. oare nu ar trebui sa iesim in strada olecuta?sa vada domn primar cat este de iubit?in cateva luni de 3 ori orasu asta a ramas fara apa/daca era ceusescu era la puscarie ata de la apa.porcu asta de gaina /direcoru

  2. D-le Adrian e clar ca nu cunoasteti datele problemei, suferi de sindromul romanului care spune ca altul o sa fie mai bun face o schimbare de la rau tot la rau numai ca el vrea schimbare, legat de strada milocv intereseaza-te si o sa vezi ca nu primaria e de vina, de vine este firma care nu si-a respectat angajamentul si primaria a reziliat contractul cu aceea firma, in ceea ce priveste licitatiile dat altor firme inseamna ca nu cunosti nimic despre licitatii, multi tineri din oras vor si piste de biciclete si locuri de parcare si spatii verzi, inainte de a arunca cu noroi intr-o persoana gandeste-te daca imaginea care o ai despre aceea persoana e cea reala.

    • Domnule Stefan, se pare ca d voastra nu stiti prea multe. Firma din Roman si a luat jucariile si a plecat pt ca cei de la primarie nu si au respectat obligatiile. Mai mult, in acte a fost trecut un tip de teava / conducta de apa iar in pamant apare alt tip. Au fost trecute pavele si sunt montate placi, etc.
      Daca dumneata esti fericit ca strada Milcov trebuia sa fie terminata in noiembrie 2014 si suntem in iunie ( aproape ) 2015 si nu e gata, eu nu pot fi fericit.
      Inca ceva : se spune ” imaginea PE CARE ” nu ” imaginea care o ai ” .
      Multa sanatate !

  3. Adriane, tu esti băiat deștept și ai dreptate in tot ce spui. SI in legatura cu Lupu Gabriel, cel mai mare hot din istoria sportului băcăuan. Ai dreptate si cu Strada Milcov. Dar ai mare grija, vezi că sunt foarte periculoasi. Știi bine de ce sunt in stare.

    • Vad ca te ai semnat ANTRENOR.
      Daca esti antrenor…de aia sunt periculosi si din cauza voastra ca n aveti curaj sa le spuneti ce va deranjeaza. Au bagat frica n voi. Pacat, un antrenor tre sa aiba demnitate.

  4. Iti relatez un adevar: Era un fapt laudabil ca sarbatorirea a 50 de ani de la casatorie a unui cuplu sa fie recompensat cu fabuloasa suma de 500 de lei… Dosarele depuse asteptau la rand de aproape un an…iar acum se incearca un dans reimprospatat al umerilor si se justifica murdar cu expresia „nisnaiului ” sau cu superba veste „s-a abrogat”!!! Parintii mei sunt un astfel de exemplu… Asa ca multi din Club 60 nu o sa mai fie de gasca cu pupincuristii electorali. Din nefericire ,gena mutanta a prostiei -asociata cu viclenia si nerespectarea unui cuvant dat unor oameni , valoreaza exact un mare DISPRET ce poate fi valabil oferit unui „schimb echitabil” in orce context atunci cand vorbim de demnitatea unor oameni si drepturile lor.Ceea ce merita cu adevarat mincinosii electorali , mincinosi ce fac parte din „gma de elita” a mincinosilor… inca mintea umana nu a inventat…Nu stiu daca cineva a pus o astfel de problema sau daca cineva s-a sesizat…

  5. Domnule Adrian. Sunt de-acord cu cele afirmate de catre Dv. si va inteleg ! Nedumerirea mea este ca-l invitati pe primul om al orasului Bacau, la o discutie si cu cei tineri! Daca tot treceti prin parc si spuneti ca-l vedeti mereu pe acolo, printre pensionari, de ce nu va opriti sa-i spuneti toate aceste lucruri? Nu trebuie sa facem act de parada in spatele unei tastaturi,dar pe de alta parte aveti ocazia sa-i spuneti ofurile Dv. fata in fata, dar nu o faceti ! Va doresc mult succes!

    • Articolul are si substraturi. Imi pare rau ca nu le intelegeti. Doar n am sa ma duc in parc sa l trag de maneca si sa i vb de Milcov. Sau tre sa mergem toi de pe Milcov in parc, dupa el ? 🙂
      Eu cred ca e mai bine sa vina el sa ingroape ” decedatul”.
      Va salut.

  6. Domnule Adrian. Va contraziceti in ceea ce spuneti ! La un raspuns de-al Dv. spuneti clar…,,Sa iesim! Eu ies cu placere, ca locuitor al strazii Milcov ! Pai ori iesiti,ori nu iesiti? Ca e parc, sau in orice alt loc, hotarati-va! Mi-am permis un ultim comentariu, pentru ca sunteti indecis ! Va salut cu respect!

    • Se pare ca nu me intelegem. Ce zodie sunteti ? 🙂
      Va salut oricum. Daca ati inteles mesajul pe care am vrut sa l transmit prin articolul asta…ma bucur.
      Multa sanatate !!!

  7. Tipic romanesc, sa cautam vinovatul. Si apropo de strada Milcov, de ce nu spuneti (cei care se pare ca stiti cate ceva despre proiect) ca oricine este vinovat, pana la finalul lunii septembrie 2015, trebuie depusa ultima transa de plata (proiectul fiind cu finantare europeana). Crede cineva ca se vor termina lucrarile pana la sfarsitul lunii septembrie, eu personal ma indoiesc. Ce se va intampla, foarte simplu, toti, dar absolut toti banii trebuie returnati mamei noastre UE. de unde va lua primaria banii? Din taxele si impozitele pe care le platim. Ca apoi se va indrepta impotriva constructorului, asta e cu totul alta problema, dar va dura mult timp, foarte mult timp.
    Si ,dragi domni cu maro pe varful nasului, calitatea lucrarilor este mai mult decat indoielnica, de proasta calitate, materiale din cele mai „comisionate” si nu in ultimul rand URATA.
    Iar piste pt ciclisti noi nu avem desi s-au cheltuit saci de bani pentru ele. Ce avem noi sunt trotuare cu o dunga pe ele. Daca reprezentantii primariei insarcinati cu urmarirea lucrarilor ar fi avut oasele acelea puse unele peste altele care se numesc coloana vertebrala (dar nu au de unde sa stie pt ca nu au asa ceva) si nu ar fi acceptat o bruma de bani pt a inchide ochii la stalpii de iluminat din mijlocul „pistelor pt ciclisti” a cosurilor de gunoi amplasate impecabil intre stalpii de iluminat, tot pe mijlocul pistelor pt ciclisti, iar exemplele pot continua la nesfarsit, am fi inteles si noi ceva din investitiile facute in Bacau.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *